Skip to main content

Alina Brie, președintele Organizației de Femei ALDE Timiș: “Obezitatea în rândul copiilor din județ, o problemă îngrijorătoare”

XPilates & Spa

Obezitatea în România a devenit o problemă îngrijorătoare, în condițiile în care unul din patru copii suferă de această boală.

Tot mai mulți specialiști atrag atenția asupra acestei boli, care e din ce în ce mai frecventă în rândul copiilor. Medicul Alina Brie, președinte Organizația de Femei ALDE Timiș trage un semnal de alarmă și spune că problema pleacă de la părinți și autorități. În aceste condiții cere primarului Timișoarei să se implice mai mult și să ia exemplul alor orașe.

Pentru că activez într-o secție de endocrinologie pediatrică mă întâlnesc zilnic cu copii care sunt afectați de obezitate. Obezitatea începe să fie prezentă de la vârste foarte fragede și apare din cauza alimentației neadaptate vârstei, sedentarismului, dar și din cauza faptului că părinții nu sunt informați asupra riscurilor în ceea ce privește alimentația lor. Meniul de la creșe, grădinițe, școli este uneori prea bogat în glucide. Acesta trebuie echilibrat și dat la vârste potrivite. Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra acestui aspect, mai ales că în România unul din patru copii suferă de obezitate. Trebuie ca instituțiile școlare să țină cont de normele stabilite de specialiști, mai ales că acestea există, însă atunci când vine vorba de alimentația copilului nu sunt puse întotdeauna în practică. Din păcate la noi municipalitatea nu se implică. Avem exemplul Clujului, unde am citit recent că primăria a susținut intruducerea în grădinițe al unui program de alimentație sănătos. Trebuie să se ia în calcul această variantă  pe lângă faptul că sunt necesare verificări în aceste instituții, atât în municipiul Timișoara, cât și în județ. Cerem administrației Robu să privească cu seriozitate acest aspect, mai că pe cel al locurilor prea puține din grădinițe la ignorat, acesta este necesar pentru sănătatea copiilor noștri”, spun Alina Brie, președinte Organizația de Femei ALDE Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ