Skip to main content

Alertă la Spitalul Victor Babeș, din cauza gripei!

XPilates & Spa

Ultimele zile au adus o creștere a numărului copiilor, dar și al adulților cu infecții cu virusul gripal sau cu viroze respiratorii.

În secțiile de boli infecțioase ale Spitalului Victor Babeș sunt internați, în prezent, trei copii în vârstă de 4 ani, fiecare cu gripă și unul cu ostări febrile.

De asemenea, a crescut numărul copiilor și adulților ce au fost consultați în Ambulatoriul unității sanitare, dar nu au necesitat internare.

“Era, de altfel, și normal să se întâmple așa după ce nu s-au mai purtat măștile de protecție, odată cu ridicarea restricțiilor. Am observat în ultimele zile un trend ascendent în ceea ce privește cazurile de gripă și viroze respiratorii. Majoritatea, din fericire, sunt forme ușoare, iar pacienții pot fi tratați acasă, evident, sub monitorizarea medicului de familie. Din păcate, sunt și cazuri cu complicații , care necesită internare. Trebuie spus că noi preluăm toate cazurile de infecții respiratorii care au nevoie de suport spitalicesc, atât copii, cât și adulți. Cei mici vin la spitalul nostru ,în cele mai multe cazuri , după un consult inițial făcut la Spitalul de Copii Louis Turcanu”, spune Teodora Moisil, medic la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

 Doctorii recomandă ca, în cazul apariției unor simptome de viroză sau gripă, îndeosebi în cazul copiilor, să se ia legătura imediat cu medicul de familie care poate recomanda un consult. Depistarea gripei se poate face în unitățile medicale, unde se prezintă pacientul simptomatic, folosind un test antigripal.

Boala se tratează în spital sau la domiciliu, după caz, folosind medicație specifică, antivirală.

“Trebuie să facem distincția între virozele respiratorii și virusul gripal. În cazul virozelor respiratorii semne precum febra , tusea ,starea de oboseală, rinorea, uneori durerile în gât sunt de intensitate mai redusă. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai accentuate și persistente. Gripa debutează brusc,cu febră și cefalee. Febrei, care poate să ajungă și la 39 de grade, i se adaugă

durerile musculare, frisoanele, o tusă seacă, dar și o stare de oboseală marcantă și chiar weezing (respirație șuierătoare). Gripa poate duce la complicații ,cel mai frecvent pulmonare dar în cazul copiilor vorbim și de laringite sau complicații în sfera ORL, asta dacă nu este tratată la timpmai precizează Teodora Moisil.

În ambele situații este necesară izolarea pacientului pentru a nu transmite mai departe boala.

Pe lângă medicația specifică și simptomatică,se recomada și consumul cât mai mare de lichide.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest