Skip to main content

Adrian Orza va fi condus mâine, pe ultimul drum! Rețelele de socializare sunt pline cu mesaje de condoleanțe

XPilates & Spa

Vestea că fostul viceprimar al Timișoarei, Adrian Orza, s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani, i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, mai ales că acesta nu avea probleme de sănătate.

Tragedia s-a petrecut aseară, în comuna Șag, acolo unde Orza locuia. A făcut infract, iar echipajul medical care a ajuns imediat la el, nu a mai reușit să îi repornească inima.

Adrian Orza a lăsat în urmă o mamă, o soție și o fetiță.

“Sunt cutremurata de o veste. A murit Adi Orza. Un timisorean autentic, un om inteligent și profund. A fost vice-primarul Timișoarei până in 2012, apoi consilier independent in CL.Timisoara. Am fost foarte buni prieteni. Comentam zilnic aproape tot ceea ce se petrecea in jurul nostru. De la aberațiile politicii locala la cele internaționale. Era un creștin autentic, era un mare familist, își iubea mama, soția, fiica…. Adi Orza era un spirit autentic, avea o personalitate deosebită, mulți dintre noi o să-l plângem multă vreme….Doamne, îl odihnește!”, a scris jurnalista Lia Lucia Epure, pe facebook.

“Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în vesnicie a celui care a fost un bun prieten, coleg și consătean, Adrian Orza , fostul viceprimar al Timișoarei. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, este mesajul primarului din Șag, Flavius Roșu.

Adrian Orza a absolvit, în 1994, Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Tehnice Timișoara, iar în 1997 Facultatea de Management în Industrie și Transporturi din cadrul aceleiași Universități.

În 1995 s-a angajat la Farica de Țigări din Timișoara, unde a fost, șef al Biroului de Marketing apoi, timp de un an, în perioada 1999-2000, director general.

“M-am trezit cu vestea cumplită cum că Adrian Orza nu mai e printre noi și m-a cuprins o spaimă teribilă. Nu de moarte, ci de golul lăsat de el in viața noastră, a tuturor celor din Timișoara și Banat. Eu am pierdut un mentor și un prieten, un model de om, antreprenor și politician la care mă raportam mereu pentru a afla valori autentice, verticalitate, dăruire, onoare, curaj. A fost un om extraordinar de bun și muncitor, dar dârz și hotărât. Rezonam cu ideile lui, apreciam activitatea și umorul lui, speram că lumea din Timișoara îl va aprecia mai mult. Acum e prea târziu. Odihnă în pace, MotOrza. Dumnezeu să te aibă în pază. Praf și vânare de vânt suntem cu toții…. Sincere condoleanțe familiei…”, este mesajul postat de Oana Barbu, specialist în Comunicare.

“Astazi seara s’a stins din viata un om fain ( in urma unui atac cardiac ) , un timișorean dedicat și un mare Polist , Adrian Orza , ne’a părăsit prematur la varsta de 54 de ani . Îți mulțumim pentru dragostea si slujirea ta pentru orasul Timisoara si culorile alb/violete si ne rugam bunului Dumnezeu sa te odihneasca veșnic in Imparatia Sa, prietene Polist”, a scris Marius Ștefan.

În anul 2000, Adrian Orza a candidat, pe lista PNȚCD, pentru Consiliul Local Timișoara, iar timp de 12 ani a focut viceprimar al Timișoarei, în administrația Ciuhandu.

În perioada 2012-2020 a fost consilier local independent, după care s-a retras pe de scena politică și administrativă.

“Am avut onoarea și ocazia de a discuta împreună cu… Adrian Orza de multiple ori. A susținut toate demersurile posibile ca tinerii să fie o adevărară voce politică. Drum lin și condoleante familiei! Cuvintele sunt de prisos! Un om de miloane pentru milioane care nu au știut sa îl aprecieze!”, a scris Andrei Țoancă, președintele Ligii Studenților PSD Timiș.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu lui Adrian Orza o pot face la Capela Funerară din Șag, unde trupul neînsuflețit în această dimineață.

Slujba de înmormântare va avea loc mâine începând ora 13:00.

Dumnezeu să-l să odihnească în pace!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest