Skip to main content

Accident la Timișoara! O femeie de 64 de ani a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită și proiectată într-un alt autoturism

XPilates & Spa

S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un accident rutier soldat cu o victimă, la Timișoara.

Totul s-a întâmplat pe strada Liege, acolo unde s-au ciocnit trei mașini. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 54 de ani conducea un autoturism dinspre strada Orșova înspre strada Dej, iar, la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 67 de ani.

În urma impactului, mașina condusă de bărbatul de 67 de ani, a fost proiectată într-o alta, la volanul căreia se afla bărbat de 47 de ani.

O femeie de 64 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 67 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Bianca Albei See Full Bio

People repair and assemble bicycles in a bright indoor workshop with tools on tables and onlookers nearby.

Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Bianca Albei See Full Bio

Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara continuă acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Bianca Albei See Full Bio

White ornate university building with curved façade and a flag on a sunny street, labeled Politehnica on the top center.

Absolvenții de liceu care își doresc să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie, începând de astăzi, 1 iunie, pentru admiterea la studiile universitare de licență. Bianca Albei See Full Bio

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca Pelican, cu plecare de la D’arc pe Mal. Bianca Albei See Full Bio

Conflict sângeros, azi noapte, în zona Lacului Surduc, unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate, de un cunoscut. Bianca Albei See Full Bio

Black-and-white portrait of a middle-aged man with short hair wearing a dark jacket outdoors near rocks.

Zi tristă, pentru familia, apropiații și comunitatea din Pesac, după ce primarul comunei, Cornel Toma, a murit la vârsta de 57 de ani. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația liniilor Expres 4, Expres 4b și a cursei școlare S13, ca urmare a lucrărilor desfășurate în zona Aeroportului Internațional „Traian Vuia”. Bianca Albei See Full Bio

White SUV flipped onto its roof on a rural two-lane road; emergency responders and traffic cones visible in the distance.

Accident cumplit, în județul Timiș, unde o mașină, condusă de o femeie de 58 de ani, a izbit violent, o căruță care circula pe șosea. Bianca Albei See Full Bio

Milano: the ornate Milan Cathedral (Duomo) with the Galleria Vittorio Emanuele II arcaded building to the left, under a partly cloudy sky with people in the square.

Românii nu mai lasă vacanțele de vară la voia întâmplării. Într-un an în care intenția de călătorie a europenilor este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar costurile din aviație rămân sub presiunea creșterii prețului kerosenului, turiștii români au ales să își cumpere biletele de avion din timp.  Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei