Skip to main content

Accident între un autocar și un autoturism! Două persoane au fost rănite, iar una a rămas încarcerată

XPilates & Spa

Accident între un autocar și un autoturism, petrecut în urmă cu puțin timp, pe o șosea din vestul țării!

Accidentul s-a produs pe centura orașului Ineu, iar în urma impactului două au rezultat două victime, dintre care una a rămas încarcerată.

Pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit în această după-amiază, în jurul orei 14:00, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autocar și un autoturism, pe șoseaua de centură a orașului Ineu. În sprijin au acționat și două echipaje SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime (șoferul și pasagera autoturismului) conștiente, cooperante, dintre care una rămasă blocată în autoturism. Pompierii arădeni au acționat pentru extragerea, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical”, transmite ISU Arad.

În urma evaluării medicale una dintre victime a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, în timp ce cea de-a doua refuzat transportul la spital.

Toate cele 7 persoane aflate în autocar, s-au autoevacuat în condiții de siguranță, acestea fiind stabile, conștiente și cooperante, și nu au necesitat îngrijiri medicale.

În ziua de 14 iulie a.c., în jurul orei 13:45, pe centura de sud a orașului Ineu, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident rutier. Coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de un bărbat de 82 de ani, din județul Sibiu, și un autobuz condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Arad. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei femei de 88 de ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijri medicale”, transmite IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ