Skip to main content

Accident înfiorător! Intervine descarcerarea după ce o maşină s-a izbit violent de un tir

XPilates & Spa

Intervenţie de urgenţă, pentru salvarea victimelor care au fost implicate într-un accident rutier, petrecut în urmă cu puţin timp.

Este vorba despre un impact violent între două autoturisme, pe DN 76 Oradea – Deva, în zona localităţii Lunca Sprie.

CITEŞTE ŞI: 35 de cazuri de coronavirus în rândul elevilor şi al profesorilor din Timiş! O clasă a trecut înapoi, la cursuri online

În total, patru persoane au fost implicate în accident, iar trei dintre ele au fost grav rănite.

“La fața locului au fost mobilizate de urgență echipajele de pompieri militari ale Stației de Pompieri Ștei cu ambulanța de tip B2 a subunității și cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare,echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al SAJ”, transmite ISU Bihor.

Echipajele medicale și cel de pompieri militari paramedici efectuează manevre de resuscitare în cazul uneia dintre victime.

Alte două persoane sunt asistate medical, una fiind în cod galben şi una în cod roşu.

Deocamdată nu se ştie cum s-a petrecut accidentul, însă a fost deschis un dosar penal,

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili exact cine este de vină.

CITEŞTE ŞI: Peste 2.600 de infectări noi cu COVID-19 şi 65 decese, de ieri până azi! 958 de bolnavi sunt în stare gravă la ATI

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Promotional banner for European Forum on Music: meets Classical ME Summit, 9–12 June 2026, Timisoara, Romania.

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.

Rosarte cultural summer season poster with pink roses; events June 18–21, 2026 at Parcul Rozelor, 20:30 PM.

Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

Smoke rising over a forested hillside on a cloudy day, indicating a wildfire nearby.

Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.