Skip to main content

Accident grav pe o șosea din vestul țării! Patru persoane, transportate la spital

XPilates & Spa

Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp, pe un drum din vestul țării.

Din primele informații, se pare că două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Hunedoara.

Unul dintre autovehiculele implicate este un microbuz, în care se aflau mai mulți minori.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Femeia care și-a ucis fetița, pusă sub acuzare! A ajuns în Arestul Poliției

„La intersectia strazilor Mihai Viteazu cu Muresului, doua autoturisme au fost implicate într-un accident. În urma accidentului au rezultat patru victime, trei minori și un adult. Victimele au fost rănite usor și au transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Potrivit polițiștilor, șoferul vinovat de producerea accidentului ar fi intrat pe contrasens. 

CITEȘTE ȘI: Târgul de Paști își deschide porțile! De ce surprize vor avea parte timișorenii?

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest de unde a rezultat o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea probelor biologice.

În acest caz, șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal.

Sursa foto: hunedoaralibera.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Mădălina ROȘU See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Mădălina ROȘU See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Mădălina ROȘU See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Mădălina ROȘU See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Mădălina ROȘU See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Mădălina ROȘU See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Mădălina ROȘU See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Mădălina ROȘU See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Mădălina ROȘU See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Mădălina ROȘU See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU