Accident grav în vestul țării! O mașină a ajuns cu roțile în sus, într-un șanț de pe marginea drumului


Un accident grav de circulație s-a petrecut în urmă cu puțin timp, pe o șosea circulată din vestul țării.
CITEȘTE ȘI: Biserică în flăcări! Focul a pornit din senin, iar turla edificiului s-a prăbuşit!
Este vorba despre o mașină care a ajuns cu roțile în sus, în afara părții carosabile, între localitățile Șagu și Arad.
Din primele informații, se pare că în mașină se afla o singură persoană, șoferul. Echipaje de pompieri, medici și polițiști au ajuns de urgență la fața locului.
Victima a fost scoasă însă din mașina răsturnată de către ceilalți șoferi care au oprit la fața locului. Bărbatul a fost predat medicilor de pe ambulanță.
”Azi, în jurul orei 16.40, un tânăr de 35 ani din Arad, a condus un autoturism pe DN69, direcția Șagu-Arad, iar în timp ce depășea un alt autoturism, pe fondul vitezei excesive, la revenirea pe bandă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în partea dreaptă a sensului de mers, răsturnându-se pe plafon. În urma evenimentului au rezultat ranirea ușoară a conducătorului autoturismului. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” transmit reprezentanții IPJ Arad.
CITEȘTE ȘI: Flăcări imense din pământ, după ce un muncitor a spart o țeavă de gaz!
Polițiștii urmează acum să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul.
Traficul în zonă este complet blocat la această oră.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Programul de lucru RETIM, în județul Timiș, pentru 1 Mai
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.
Teren de baschet nou, pe malul Begăi! De mâine își așteaptă sportivii
De mâine, timișorenii se vor bucura de o nouă zonă dedicată sportului, amenajată pe malul Begăi.
Primăria Timișoara solicită actualizarea dosarelor pentru locuințe sociale! Anunță anchete în rândul solicitanților
Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.
PNL Timiș, în slujba familiei Simonis! Consilierii din Moșnița Nouă, pe punctul de a comite un abuz, pentru a salva onoarea președintelui CJT
Dacă la nivel național, lanțul de iubire dintre PSD și PNL s-a rupt, pe plan local, interesele personale sunt mai presus de doctrine, convingeri și chiar de lege.
FOTO: Avansează lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Caransebeș-Lugoj! Stadiul execuției se apropie de 10%
Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Planifici un picnic, la Timișoara, de 1 Mai? Iată ce regului tebuie să respecți pentru a evita sancțiunile!
Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Umilința supremă, îndurată de o tânără care s-a îndrăgostit de cine nu trebuia! Ce a ajuns să facă fata pentru a-i face pe plac partenerului său?
Viața unei tinere s-a transformat într-un adevărat coșmar după ce și-a cunoscut așa-zisul iubit. A profitat de ea, a convins-o să se prostitueze, iar atunci când refuza, era bătută cu sălbăticie.
Atenție de unde îți cumperi rovinieta! Autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la costurile ascunse pe care le plătești
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

O tânără a fost tâlhărită, chiar în apartamentul în care locuia! Cum s-a întâmplat?
O tânără a trecut prin clipe de groază după ce a fost tâlhărită de un necunoscut în locuința sa.

Condiții mizere descoperite de inspectorii DSP, într-un liceu din Timișoara! A rămas fără autorizația sanitară
Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.
Tânăr din Timișoara, săltat de procurorii DIICOT! Este cercetat pentru trafic de droguri în formă continuată
Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Video: Criză pentru unii, risipă pentru alții! Primarul care aruncă banii publici pe telefoane, publicitate și contracte cu dedicație
Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.
Bărbat găsit mort, lângă o stână din Timiș! Prezenta mai multe mușcături de câini pe corp, dar cauza decesului nu a fost încă stabilită!
Un bărbat din Timiș, ajutor de cioban la o stână de pe raza localității Sânmihaiu German, a fost găsit mort în câmp. Pe trupul lui au fost descoperite mai multe urme de mușcături de câini.

Traseele mai multor tramvaie, deviate ca urmare a lucrărilor din Piața Traian! Cum vor circula garniturile?
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.

Bărbat care și-a falsificat un document oficial, prins de polițiștii de frontieră! A primit interdicție de a intra în România, pentru o perioadă de 5 ani
Un cetățean turc care a prezentat un document fals polițiștilor de frontieră, în încercarea de intra în România, este acum cercetat penal.
Horticultura plantează 250 de arbori în cimitirul din Calea Șagului
Societatea Horticultura a demarat un proiect de regenerare a arborilor din cimitirul din Calea Șagului.
FOTO: Cele mai recente imagini de pe șantierul Stadionului Lego! A început amenajarea parcării
Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului.
Gunoiul devine un lux, în Timiș! Experimentul eșuat al lui Simonis dublează facturile pentru colectarea deșeurilor
Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire.






Lasă un răspuns