Skip to main content

Accident grav în apropiere de Timișoara! O bunică și nepotul ei au ajuns la spital

XPilates & Spa

A fost solicitat ajutorul echipelor de intervenție, după un accident rutier petrecut în zorii zilei, în apropiere de Timișoara.

O șoferiță a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, unde a izbit violent un alt autoturism. În urma impactului, au rezultat două victime, o bunică și nepoțelul ei.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:14, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, în localitatea Dudeștii Noi.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o tânără de 26 de ani a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timișoara înspre Biled, iar la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, au fost rănite o femeie de 55 de ani și un minor de 9 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Timiș.

sursa foto: arhivă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

Close-up of a gloved hand chiseling a log, carving decorative shapes into the wood surface.

Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large excavation site in farmland, with curved dirt paths, heavy machinery, and storage trailers to the right.

A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest