Skip to main content

Accident cu cinci victime, în apropiere de Comloșu Mare! Două mașini s-au izbit violent

XPilates & Spa

Accident de circulație, pe șosele din județul Timiș! Două mașini au fost implicate și au fost răniți cinci oameni.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Comloșu Mare. Din primele informații ar fi vorba despre un taximetru în care se afla doar șoferul și o alta mașină în care se aflau patru persoane.

CITEȘTE ȘI: Peste 1.600 de cazuri noi de coronavirus, de ieri până azi! Au fost raportate și 147 de decese, din care 17 din perioade anterioare

În urma impactului, ambele mașini au ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

Taximetristul a rămas prins între fiare, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare.

Victimele au fost preluate de echipajele medicale sosite la fața locului pentru a fi evaluate.

In data de 30.11.2021 ora 15.28 in urma apelului pe SNUAU 112 am fost anuntati despre producerea unui accident rutier intre 2 autoturisme in localitatea Comlosu Mare. S-a dispus alertarea Statiei de Pompieri Sannicolau Mare si trimiterea la locul interventiei a unei autospeciale A3003 cu un echipaj SMURD tip B si un efectiv de 8 subofiteri . De asemenea s-a decis suplimentarea fortelor cu ATPVM din cadrul Detasamentului 2 de Pompieri Timisoara cu un echipaj de 2 subofiteri precum si  elicopterul SMURD. A fost de asemenea alertat si SVSU Comlosu Mare. La sosirea la locul interventiei s-a constatat ca in accident au fost implicati 4 adulti si 2 copii aflati in doua autoturisme. Dupa triajul medical efectuat de catre medicul SAJ Jimbolia s-a constat ca soferul unui autoturism necesita transportul la spital, celelalte persoane prezentand contuzii minore si au refuzat transportul la spital”, spun cei de la ISU Banat.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, a condus un autoturism pe un drum comunal, iar la pătrunderea pe DN 59 C, în localitatea Comloșu Mare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 50 de ani  și a două femei, în vârstă de 15 și 41 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmite IPJ TImiș.

CITEȘTE ȘI: Incendiu la Timişoara, noaptea trecută! Pompierii au găsit trupul carbonizat al unei victime, iar un bărbat a suferit arsuri pe mâini şi picioare

 

foto: arhivă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Bride in a white lace wedding dress, smiling with one hand on her chest against a beige backdrop.

Filarmonica Banatul Timișoara continuă în 2026 seria de concerte crossover inițiată anul trecut, un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii sunt invitați mâine, la o nouă ediție a evenimentului „Poveștile din vecini”, organizată pe terenul Poliției de Frontieră din Calea Lipovei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Plămânii au o capacitate surprinzătoare de a se reface după ce sunt afectați de fumat, însă recuperarea nu este completă în toate cazurile, avertizează specialiștii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of students and mentors pose with a green robot and a 'CSH' banner at a robotics championship; Day 3 at the First Championship text visible.

Timișoara își confirmă încă o dată statutul de oraș al excelenței în educație și tehnologie, prin rezultatele impresionante obținute de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Left: a man is being detained by masked police officers beside a patrol car; Right: an injured person lies on the ground wrapped in a white sheet with bystanders nearby.

Ancheta de amploare declanșată după crima șocantă din localitatea bihoreană Parhida a ajuns la un punct crucial: suspectul principal a fost prins de polițiști și și-a recunoscut fapta. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster illustrating Korean language and culture with a person in a hanbok holding a red fan, Seoul Tower in the background.

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Surgical team in masks and gowns pose in an operating room beside a robotic surgery system with multiple robotic arms.

Secția de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalul Județean din Timișoara a realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic, un moment considerat de medici drept un pas important în dezvoltarea chirurgiei ginecologice moderne din unitatea medicală. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in a suit and glasses speaks at a press conference with multiple microphones, set against a blue backdrop with ‘Municipiul Timșoara’ logos.

Dacă la nivel național, scena politică stă pe un butoi de pulbere, după ce premierul României, Ilie Bolojan, a fost demis cu votul parlamentarilor PSD și AUR, la Timișoara, nu s-a schimbat nimic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un caz de o violență extremă s-a petrecut în urmă cu puțin timp, când un elev de 12 ani, a suferit mai multe leziuni, în zona spatelui și a gâtului, după ce a fost înjunghiat de un coleg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ