Skip to main content

A fost semnat contractul pentru documentația pasajului din zona Urseni! Cât timp are la dispoziție firma câștigătoare pentru predarea SF-ului?

XPilates & Spa

La mai bine de o lună de când a fost desemnat câștigătorul care se va ocupa de elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru realizarea pasajului din zona Urseni, firma se poate apuca de treabă.

Este vorba despre Costin și Vlad Birou de Proiectare S.R.L, care va încasa suma de 810.000 lei fără TVA, pentru această lucrare.

Durata de elaborare a SF-ului privind execuția pasajului denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere (din care 6 luni pentru proiectare).

Asta înseamnă că în luna august 2025, documentația va fi gata.

Vă reamintim că în martie, anul trecut, locuitorii din Urseni au protestat pe șantierul centurii Timișoara Sud, care se plângeau că în lipsa unui sens giratoriu, aceștia trebuie să facă un ocol de 4 kilometri pentru a ajunge de la Urseni la Timişoara şi invers.

Autoritățile au reevaluat situația și au stabilit ca este nevoie de construirea unei intersecții denivelate pe DC 152, cu pasaj superior/inferior.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest