Skip to main content

25 de ani de pușcărie și 100.000 de euro, pentru că a ucis o fată! Criminalul studentei de la Medicină și-a aflat pedepsa

XPilates & Spa

La aproape un an de la crima care a îngrozit Timișoara și nu numai, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani, și-a primit sentința.

Mirel Dragomir a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, precum și plata a 100.000 de euro către familia fetei ucise.

De asemenea, acestamai are de achitat și 35.035 lei tot pentru părinții fetei și 20.000 de lei, cheltuieli de judectă.

Decizia magistraților de la Tribunalul Timiș nu este însă definitivă, ea putând fi atacată în termen de 10 zile.

Vă reamintim, oribila faptă s-a petrect la finalul lunii martie 2024. Atunci, Andreea Morega, în vârstă de 21 de ani, a fost găsită moartă, de colegele de apartament.

Fata, studentă la Medicină, fusese înjunghiată de mai multe ori, iar la scurt timp, oamenii legii l-au capturat pe principalul suspect.

Este vorba despre iubitul tinerei, și el student la Medicină, dar și la Teologie, care a ucis-o pe fondul geloziei.

După câtvea luni de anchetă, Mirel Dragomir a fost trimis în judecată, fiind acuzat de omor calificat.

Conform rechizitoriului, individul a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun: a folosit două cuțite, cu care a înjughit-o pe fată de 51 de ori.

„În fapt, s-a reținut că în data de 22.03.2024, în timp ce se afla într-un imobilul situat în mun. Timișoara, inculpatul D.M.L. a agresat-o fizic pe victima M.A.M., aplicându-i lovituri repetate cu două cuțite, provocându-i acesteia un număr de 51 leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante în zona feței, gâtului și pieptului, care au condus la decesul acesteia la aceeași dată. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș”, anunța Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la finalizare rechizitoriului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest