Condiţii improprii, pentru mii de elevi din Timiş! Vezi aici lista completă a şcolilor care îşi deschid porţile, fără autorizații sanitare şi avize de securitate la incendiu
Elevii se reîntorc în bănci, începând de luni, 11 septembrie!
Toate unitățile de învățământ vor funcționa, deși unele nu au autorizație sanitară și nici de securitate la incendiu.
Conform Inspectoratului Școlar, 22 de unități de învățământ din județ nu au autorizație sanitară de funcționare. Dintre acestea șapte sunt în curs de autorizare, patru în mediul urban și trei în mediul rural.
Unitățile de învățământ care nu au autorizație DSP sunt: Liceul Teoretic ”Nicolaus Lenau” , Liceul Teoretic ”Dositei Obradovici” , Liceul de Arte Plastice, Liceul Tehnologic ”I.C. Brătianu”, Școala Gimnazială ”Dimitrie Leonida”, Grădinița PP 10, Grădinița PP 33, Grădinița PN 27, și Grădinița PN 4 din Timișoara, Școala Gimnazială Izvin, Școala Primară și Grădinița din Cliciova (comuna Bethausen), Grădinița cu program normal Cladova, Grădinița PP Biled, Grădinița PP Dudeștii Noi, Grădinița PP Giarmata, Școala Gimnazială Parța, Grădinița PN Bencecu de Sus (comuna Pișchia), Școala Primară Berini (comuna Sacoșu Turcesc), Grădinița PP Șag și Grădinița Dudeștii Vechi.
În ceea ce privește autorizația pentru securitate la incendiu, situația este și mai proastă. 88 de clădiri în care funcționează școli sau grădinițe nu sunt avizate ISU. Dintre acestea 72 sunt de stat și 16 private.
Noul an școlar începe luni, 11 septembrie. În Timiș peste 100.000 de elevi se întorc în bănci.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Polițiștii din vestul țării, în alertă! Caută un cioban care a dispărut fără urmă
Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Gală de Operă și Operetă la Timișoara! Tineri soliști și artiști consacrați, pe aceeași scenă!
Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara caută constructor pentru a doua etapă a proiectului Multiplexity! Clădirile industriale și curtea fostului depou de tramvaie vor fi complet transformate!
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru cea de-a doua componentă a proiectului Multiplexity, care vizează transformarea fostului depou de tramvaie într-un hub cultural și tehnologic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

DAS Timișoara începe plata ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentelor pentru energie
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Șofer, pus la pământ și încătușat de polițiști, după o urmărie în trafic! De ce a încercat să scape de agenți?
Urmărie în trafic, pentru capturarea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, aflați în patrulare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Sardinia, mai aproape de Timișoara! Zbor direct către Olbia, poarta de acces spre nordul insulei
Compania aeriană AnimaWings anunţă introducerea unei noi rute de pe aeroportul din Timişoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Învață să îți întreții și să îți repari singur bicicleta! Atelier tematic, la Casa Tineretului din Timișoara
Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns