Skip to main content

De la trecut la viitor! Universitatea de Științele Vieții din Timișoara își spune povestea printr-o expoziție foto găzduită de Palatul Baroc

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara celebrează anul acesta 80 de ani de la înființare, marcând acest moment printr-o serie de evenimente dedicate excelenței academice și impactului său asupra comunității.

Din programul aniversar face parte și vernisajul expoziției de fotografie „Un oraș în oraș – 80 de ani de științele vieții la Timișoara”, care va avea loc joi, 3 aprilie 2025, în Sala Baroc a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Expoziția, semnată de fotograful Constantin Duma, oferă o incursiune vizuală în istoria și dezvoltarea campusului universitar.

Evenimentul are o semnificație aparte, fiind găzduit în fostul sediu al rectoratului universitar, situat într-una dintre cele mai emblematice clădiri ale Timișoarei, Palatul Baroc. Acest monument istoric, ce datează din secolul al XVIII-lea, a fost timp de aproape trei decenii (1948-1976) un centru al educației și cercetării în domeniul zootehniei și medicinei veterinare.

Vernisajul expoziției va fi precedat de o ședință festivă a Senatului universitar, la care vor participa personalități din mediul academic și cultural. Printre cei care vor lua cuvântul se numără prof. univ. dr. ing. Cosmin-Alin Popescu, rectorul USVT, Filip Petcu, managerul Muzeului Național de Artă Timișoara, fotograful Constantin Duma și lect. univ. dr. Mădălin Mărienuț, cadru didactic la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara.

Cu ocazia aniversării, Muzeul Național de Artă Timișoara și Universitatea de Științele Vieții oferă publicului acces gratuit la expozițiile muzeului în zilele de 4 și 5 aprilie, oferind astfel o oportunitate unică de a descoperi, prin fotografie, povestea uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timp de patru zile, până în 23 mai, orașul Frankfurt este centrul global al turismului de afaceri și evenimente, odată cu deschiderea oficială a IMEX Frankfurt.
În urmă cu puțin timp, social democrații care s-au reunit într-o ședință a Consiliului Național al partidului, au ales ca interimatul după demisia lui Marcel Ciolacu, să fie asigurat de Sorin Grindeanu.
Primăria Lugoj eficientizează sistemul de iluminat public din oraș. A demarat procedura de licitație pentru găsirea unei firme care să se ocupe de furnizarea și instalarea corpurilor necesare modernizării rețelei de iluminat.
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a găzduit, în Aulă Magna „Iulian Drăcea”, festivitatea de premiere a echipei de rugby SCM-USVT, câștigătoarea Supercupei României.
La mai bine de patru ani de când administrația locală anunța construirea primului adăpost public pentru animalele fără stăpân, Primăria a inițiat achiziția serviciilor de proiectare.
Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o conferință dedicată viitorului surselor regenerabile și al stocării energiei în România.
Pe 30 și 31 mai, parcul Căminului Cultural din Giroc găzduiește a treia ediție a Festivalului „Întoarcerea la Folk”.
Meteorologii au emis, în această dimineață, un cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru toată țara.
Au fost centralizate deja peste 98,19% dintre procesele verbale din secțiile din țară și de peste hotare, iar Nicușor Dan, candidatul susținut de USR, este pe primul loc.