Skip to main content

Zâmbeşte de ziua ta! Ce surprize au pregătit autoritățile pentru copii, de 1 iunie?

XPilates & Spa

Surprize peste surprize pentru copii de 1 Iunie, la Timișoara!

Piese de teatru, ateliere de creație, face painting, cursuri de prim ajutor, tirolială, jocuri interactive, spectacole de dans! De toate acestea vor avea parte micuții ce vor ajunge în data de 1 iunie în Parcul Copiilor “Ion Creangă” și în Parcul Rozelor.

“Zâmbeşte de ziua ta”! Cu acest îndemn copiii, parinţii şi bunicii sunt invitaţi să petreacă Ziua Internaţională a Copilului, participând la jocuri, concursuri şi la multe spectacole antrenante.

Iată aici programul complet:

Amfiteatru – Parcul Copiilor

10.30-11.00 “Vrăjitorul din Oz” – teatru de păpuşi cu Asociaţia Noua Acropolă

11.00-12.00 “Noua poveste a Scufiţei Roşii” – spectacol cu actori la vedere Teatrul de copii şi tineret Merlin

12.00-14.30 Demonstraţii de dans, cursuri şi concursuri de dans cu premii, dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-14 ani – Şcoala de dans Magnum Team

14.30-15.00 Dans cu specific medieval – Clubul sportiv Mini-Mini Reflex

15.00-15.40 Dansuri populare cu Ansamblul folcloric “Hora Timişului” – Palatul Copiilor

15.40-16.00 Recital susţinut de elevii de la Asociația Cultural-Educațională MELOPOLIS

16.00-16.30 Dans – Şcoala de dans şi gimnastică ritmică – Cristina Faur

16.30-18.00 Program artistic susţinut de elevii Incubatorului de Arte

18.00-19.00 Piti Show – Asociaţia Puppet Mania şi Radio Timişoara

Gelaterie

Între orele 10.00 – 19.00 vor avea loc următoarele activităţi:

– atelier de artă organizat de Club Sportiv Junior Adventure. Este un loc unde mânuțe îndemânatice desenează, colorează, decupează și lipesc cu și pe tot felul de materiale și obiecte.

Face painting – copiii se pot deghiza în eroii lor favoriți, pot fi zâne, animăluțe, flori sau alte personaje preferate

– atelier de educaţie muzicală – Asociația Cultural-Educațională MELOPOLIS

– ateliere de construcţie păpuşi, desen şi pictură – Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

– atelier de pictură pe basorelief – reproduceri arheologice din culturile lumii şi face painting –

Asociaţia Culturală Noua Acropolă

– ateliere de creaţie, artă decorativă şi handmade: pălăriuţe cu animale, buburuze, iepuraşi, fluturaşi, colaje, modelaj fructe – Asociaţia Kinderwelt

Zona Elicopter

11.00-15.00 Formaţiunea SALVO va prezenta activităţi interactive pentru copiii de toate vârstele, ateliere specifice situaţiilor de urgenţă: acordarea primului ajutor, salvări de la înălţime/ tiroliană, prezentarea echipamentelor şi a tehnicii din dotarea echipelor

10.00-14.00 IPJ Timiş a pregătit o prezentare a tehnicii din dotare – autospeciale de poliţie, un exerciţiu de dresaj şi intervenţie, executat de către politiştii conductori şi câinii din dotare şi un stand de informare pentru toate categoriile de cetăţeni prezenţi la eveniment, cu predilecţie pentru tânăra generaţie, cu tematică de prevenire a criminalităţii

Zona Patinoar

10.00-17.00 Club Sportiv Junior Adventure – echipa Junior Adventure este formată din instructori români, cărora li s-au alăturat colegi din Austria, pentru a monitoriza şi coordona următoarele activităţi:

10.00 – 14.00 – Tir cu arbaleta sau „Ținta cu ventuze” – sub îndrumarea unui monitor, copiii vor învăţa să tragă la ţintă

12.00 – 16.00 – Jocul cu mingea sau „Mută oul în alt cuib” – echipa va trebui să se coordoneze şi să lucreze împreună, să mute o minge de pe un stâlp pe un altul aflat la 8 metri distanţă

12.00 – 16.00 – Obstacolele voinicilor se joacă prin parcurgerea unui traseu cu obstacole şi încercări, mers pe picioroange, salt peste groapa cu crocodili, trecerea prin întuneric, săritul ca mijloc de deplasare

12.00 – 16.00 – Pânza de păianjen, un joc inedit, îndrăgit de copii, care vor parcurge un traseu printr-o pânză, fără să fie prinși în ea

10.00 – 19.00 Vor avea loc multe acţiuni pentru cei mici: face painting, modelaj cu baloane, surprize oferite de mascote, discotecă în aer liber şi multe alte surprize pregătite de Hazliţi

De asemenea, iubitorilor de patinaj dorim să le reamintim că patinoarul din Parcul Copiilor va fi deschis pe toată durata desfăşurării evenimentului. Intrarea este liberă, iar patinele vor fi puse la dispoziţia doritorilor, în mod gratuit.

Teatrul de Vară – Parcul Rozelor

17.00 Muzică ușoară și dans modern cu formația “Reflex”

18.00 Grupul „Flores” şi formaţiile de dans modern „Torent” și „Arabesque” ale Palatului Copiilor din Timișoara

19.00 Dansuri populare româneşti şi ale naţionalităţilor conlocuitoare. Participă ansamblurile de cântece şi dansuri “Pusta Banatului” şi “Hora Timişului”

20.00 Ansamblul “Timișul” cu soliştii vocali: Andreea Voica, Stana Stepănescu, Doriana Talpeş şi Dumitru Stoicănescu

Echipa Veselă Timişoara va fi prezentă în Parcul Rozelor cu un program special, pregătit pentru cei mici: face painting, modelaj cu baloane şi multe alte surprize

Și la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului se vor desfășura o serie de evenimente în 1 şi 2 iunie, astfel:

1 iunie

13.00-14.00 Orchestra Big Band Timişoara

16.00-17.00 Peregrinii

17.00-18.00 Big Time Band

18.00-19.00 Grave for Sale

19.00-20.00 New Quartet (Serbia)

20.00-20.45 Cover Phoenix

20.45-21.40 Spectacol de Foc şi Apă – Compania de Teatru Phantasia Timişoara, Ort-Iki Babszinhaz Debrecen, elevi actori voluntari C.N.A Ion Vidu, secţia Actorie, elevi voluntari Liceul J.L.Calderon, copii actori din trupa Piti Show Radio Timişoara (emisiunea pentru copii). Invitat:

Sergiu Mihalic – balerin la Opera Naţională Română Timişoara, regia: Dio Zoltan & Eva Labadi, muzica: Mircea Chiu – Radio România Timişoara.

2 iunie

15.00-16.00 Funky Hats

16.00-16.45 The Wizards

16.45-17.15 Quartetul de coarde – C.N.A Ion Vidu

17.15-18.30 Bacso Kristof Triad (Ungaria)

18.30-19.45 The Case

20.00-21.00 The Axis

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Alice TRIFU See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Alice TRIFU See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Alice TRIFU See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alice TRIFU See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alice TRIFU See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alice TRIFU See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alice TRIFU See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

author avatar
Alice TRIFU