Skip to main content

Weekend plin de ritm și eleganță, la Timișoara! Urmează Campionatul Mondial de Dans, în cadrul căruia se vor aduna dansatori din peste 30 de țări

XPilates & Spa

Timișoara va deveni capitala dansului sportiv. Va găzdui Campionatul Mondial de Dans Juniori II Standard&Timișoara Open Championship 2024, WDSF Open Standard și Latino Tineret și Adulți, DSE Children Grand Prix.

Evenimentele, organizate de Clubul de Dans Sportiv Magnum Team sub egida Federației Române de Dans Sportiv vor aduce pe ringul de dans cei mai talentați tineri din întreaga lume.

Sportivi din peste 30 de țări, de pe trei continente, și-au anunțat deja participarea. Tinerii vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile și pasiunea pentru dans, oferind publicului momente de neuitat.

„Această competiție este mai mult decât un simplu eveniment sportiv. Este o celebrare a muncii, talentului și a pasiunii acestor tineri dansatori, care își dedică viața artei dansului”, spune Diana Avram, antrenor de dans sportiv al Clubului Magnum Team.

Perechile Clubului de Dans Sportiv Magnum Team au avut un an cu rezultate bune la competițiile naționale și internaționale.

Raul Radu și Ioana Ușvat, sportivi ai acestui club timișorean, au devenit în acestă primăvară campioni naționali la Juniori II standard. Perechea are rezultate impresionante și la nivel european.

Trei ani consecutiv, în 2020, 2021, 2022, cei doi tineri au ocupat locul I în ranking-ul european la categoriile Juvenile si Junior. Cel mai recent rezultat este clasarea pe locul al doilea la German Open Championship de la Stuttgart, o competiție de mare prestigiu în Europa.

În cadrul competiției WDSF Open Standard și Latino Tineret și Adulți, spectatorii vor putea admira cele mai bune perechi de dansatori din lume, care vor concura în stilurile Standard și Latino. Aceste momente vor aduce pe ringul de dans eleganță, energie și performanțe deosebite.

Cei mai tineri dansatori vor străluci în competiția DSE Children Grand Prix, unde viitorii campioni ai dansului își vor arăta determinarea și talentul. Această competiție este dedicată celor mai mici dansatori, care, prin evoluția lor, promit un spectacol plin de entuziasm și creativitate.

Programul artistic va include și competiții pe categorii, oferind tuturor dansatorilor, indiferent de nivel, șansa de a-și demonstra progresul și pasiunea pentru dans.

Timișoara Open Championship va fi o oportunitate unică de a vedea în acțiune atât dansatori profesioniști, cât și amatori talentați, într-o competiție care va celebra frumusețea și diversitatea dansului sportiv.

„Timișoara va fi, pentru două zile, centrul mondial al dansului sportiv. Vom avea ocazia să vedem cum pasiunea și dedicarea transformă tinerii dansatori în adevărați campioni”, subliniază Raul Avram, organizator al programului.

Spectacolele se vor desfășura în perioada 14-15 septembrie, la Sala Sporturilor „Constantin Jude”.

Condițiile de participare, atât pentru concurenți, cât și pentru spectatori pot fi consultate mai jos:

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest