Skip to main content

Voichița Lăzureanu: A venit momentul pentru o premieră locală – alegerea primului primar femeie din istoria urbei

XPilates & Spa

PSD Timiș vrea să înregistreze o nouă premieră locală! Alegerea primei femei primar în Timișoara.

Voichița Lăzureanu este candidatul pe care pariază PSD, la alegerile locale din septembrie.

Lăzureanu este medic de profesie și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara.

Dragii mei,

Timișoara este centrul universului meu!

Timișoara este locul în care m-am născut, am crescut, m-am format și educat, unde mi-am întemeiat o familie, unde mi-am născut și crescut copii, unde trăiesc și profesez.

Timișoara mi-a dat totul și este momentul să întorc către comunitate experiența, determinarea și dorința de a face bine.Sunt soție și mamă împlinită, am două fete minunate pentru care îmi doresc o Timișoara în care să se dezvolte fericite. Am o familie care mă susține și care îmi dă încredere, iar cu cei dragi lângă mine mă simt puternică.Sunt medic și cadru universitar, sunt un bun organizator, un formator de echipă și, în aceste vremuri grele, am demonstrat că sunt hotărâtă, etică și întotdeauna aproape de oameni.

La Spitalul “Dr. Victor Babes” îngrijesc pacienții iar la Universitatea de Medicină Timișoara formez și educ generațiile viitoare de specialiști.

Mama ne-a educat – pe mine și pe fratele meu – în spiritul disciplinei și rigorii: mi-a insuflat dorința de cunoaștere și de a face bine. Am avut șansa de a învăța de la cei mai buni profesori, cei mai buni colegi și cei mai buni oameni.Voi reprezenta cu bună credință interesele voastre, ale tuturor locuitorilor cetății, voi acționa în serviciul comunității, punând accentul pe fiecare om în parte, indiferent de etnie, religie și rasă.Sunt alegerea sănătoasă și voi prețui fiecare idee și inițiativă bună a timișorenilor, indiferent de orientarea lor politică.

Obiectivul meu personal este să îmbunătățesc calitatea vieții în Timișoara. Vreau să văd în jurul meu oameni sănătoși, fericiți, care se bucură, zâmbesc și se mândresc cu orașul lor.Vreau să îmi cresc copiii într-o Timișoara a bunului simț, a civilizației, a inovației, a progresului dar și a tradițiilor multiculturale.

Și pentru că Timișoara este orașul premierelor – primul iluminat electric stradal din Europa, primul tramvai tras de cai din România – aș zice că a venit momentul și pentru o premieră locală – alegerea primului primar femeie din istoria urbei”, este mesajul Voichiței Lăzureanu pentru timișoreni.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Operatory room with multiple robotic surgical arms and a patient on the operating table, medical staff in scrubs nearby

La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ