Skip to main content

Vizita la CCIAT a Ambasadorului Indiei în România, un nou pas în direcția consolidării relațiilor internaționale

XPilates & Spa

Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță a avut o întrevedere cu E.S. Dr. Manoj Kumar MOHAPATRA, Ambasadorul Republicii India în România, aflat în prima sa vizită oficială în Timișoara la doar două săptămâni de la preluarea mandatului. 

Discuțiile au vizat identificarea unor domenii de interes comun pentru colaborare dar și consolidarea parteneriatului inter-instituțional prin continuarea agendei de lucru stabilite de CCIAT cu fostul Ambasador privind participarea Indiei la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara 2026.

În debutul întâlnirii, Președintele CCIAT a făcut o prezentare a locului onorant pe care îl ocupă economia județului Timiș la nivel național, cu accent pe potențialul investițional și oportunitățile de cooperare economică între Timiș și India. Deasemenea, a prezentat istoricul colaborării CCIAT cu entități din India, respectiv Camera de Comerț Internațională a Indiei și Camera de Comerț Indiană pentru România, cât și activitatea CCIAT destinată internaționalizării afacerilor.

La rândul său, înaltul oficial indian a prezentat câteva cifre semnificate privind creșterea accelerată a economiei indiene care în următorii ani ar urma să depășească Japonia și Germania și va deveni a treia economie a lumii până în 2028. Totodată, a apreciat potențialul economic al județului Timiș și a subliniat interesul în creștere al companiilor indiene pentru România și respectiv Județul Timiș.

Președintele CCIAT a lansat două propuneri concrete de colaborare: implicarea Ambasadei în participarea Indiei la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara care va avea loc în perioada 15-16 mai 2026 și organizarea la Timișoara în toamna acestui an a unei întâlniri a comunității de afaceri indiene care operează în județul Timiș cu administrația publică locală – propuneri acceptate la care înaltul oficial va reveni cu detalii după întâlnirile pe care le va avea la București cu reprezentanții celor două organizații indiene partenere ale CCIAT.

„Vă mulțumesc pentru vizita la Camera de Comerț și pentru interesul manifestat de a intensifica schimburile bilaterale de afaceri și explora oportunitățile de colaborare în sectoarele economice ale județului, în special în cele cu un foarte mare potențial – agricultura, IT&C și sectoarele de inovare”, a declarat președintele CCIAT.

Întrevederea s-a încheiat cu semnarea în Cartea de Onoare a CCIA Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest