Skip to main content

VIDEO Vaci lăsate să moară de foame! Polițiștii au găsit animalele într-o stare avansată de putrefacție. Proprietarul s-a ales cu dosar penal

Vaci moarte și îngrijite necorespunzător, descoperite de polițiștii de la Protecția Animalelor.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept. Astfel că, în urma unui control la o exploatație de bovine, din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, au fost găsite patru vaci crotaliate, dintre care două moarte aflate în stare avansată de putrefacție și două vii, neîngrijite corespunzător, cu semne vizibile de deshidratare și malnutriție.

Cele două văcuțe au fost examinate de un medic veterinar care a stabilit că animalele nu ar fi fost întreținute corespunzător, întrucât acestea nu ar fi beneficiat de hrană, apă și adăpost corespunzător.

În acest caz a fost emis un ordin de plasare în adăpost, care a fost comunicat instituției responsabile cu asigurarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor care fac obiect al ordinului de plasare în adăpost. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept, în care sunt continuate cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Totodată, proprietarul animalelor a fost sancționat contravențional cu amendă de 12.000 pentru neasigurarea asistenței medicale pentru animale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Politehnica Timișoara învinge campioana și intră ca lider în play-off! Banat Girls, la cea mai dură înfrângere a sezonului

Politehnica Timișoara a câștigat derby-ul din Superliga de fotbal feminin, în timp ce Banat Girls a suferit o înfrângere usturătoare pe terenul Farului în ultima rundă din sezonul regular.

Șase jucători de la SCM Timișoara, inclusiv căpitanul, în primul XV cu Georgia!

Trei înaintași ai Timișoarei și trei jucători de pe treisferturi se vor afla pe teren mâine, împotriva Georgiei. 

Românii, tot mai dornici să viziteze locuri exotice! Jamaica, în topul listei cu cele mai căutate destinații în 2024

Aflați la București, pentru a participa la cea de-a doua ediție a evenimentului Eturia Partners Event, reprezentanții unor importante lanțuri hoteliere din destinații exotice, autorități de turism  internaționale și peste 80 de agenții de turism din România au ajuns la concluzia că piata de turism autohtonă are din ce în ce mai mult potențial în […]

Mobilizare pe tronsonul lipsă de autostradă cu tunelurile pentru urși! Se amenajează accesul în șantier

Pregătiri pentru demararea lucrărilor propriu-zise de amenajare a tunelurilor pentru urși de pe tronsonul lipsă al autostrăzii A1 între Margina și Holdea.