Skip to main content

VIDEO Strigătele de libertate și șuierul gloanțelor din Decembrie ’89 răsună din nou, pe străzile Timișoarei! Portalul Revoluției ne poartă înapoi în zilele care au schimbat România

XPilates & Spa

La 35 de când s-a scandat pentru prima dată „Libertate” și „Jos Ceaușescu”, Timișoara își omagiază eroii într-o manieră inedită.

În această seară, a fost inaugurat Portalul Revoluției, o instalație de mari dimensiuni, realizată de studioul britanic Lucid Creates, care face ca ecoul acelor zile să răzbată peste timp.

Lucrarea, amplasată pe malul Begăi, lângă Podul Mihai Viteazu, integrează o coloană sonoră compusă de artiștii timișoreni Petre Ionuțescu și Cristian Văduva, care recreează sunetele Revoluției din Decembrie 1989.

Cu mărturii sonore, înregistrări de pe străzile Timișoarei din zilele Revoluției în care se aud scandări, focuri de armă, strigătele timișorenilor, portalul are scopul de a conecta prezentul cu trecutul, păstrând vie memoria celor care și-au sacrificat viața pentru libertatea noastră.

Evenimentele dedicate aniversării a 35 de ani de la Revoluție includ, pe lângă „Portalul Revoluției”, expoziții în aer liber, tururi ghidate, un concert rock și marșul eroilor, toate menite să ajute la înțelegerea și aprecierea acelor momente istorice.

Portalul Revoluției, care are o dimensiune de 15x5x10 metri, va rămâne pe malul Begăi, până pe data de 2 ianuarie 2025.

Portalul semnifică drumul spre libertate, pasul pe care l-am făcut spre liberate, un drum prin care l-am trecut ca națiune, dar pe parcursul căruia oameni și-au pierdut viața în Timișoara și nu numai, ca această libertate să poată să fie câștigată și acest Portal vrea să fie un simbol fizic al acestui drum, acestui parcurs și vrea să fie un mod de a marca în spațiul public importanța acestui moment pe care îl trăim și adevărul că astăzi la 35 după Revoluție avem foarte puține lucruri care marchează acest eveniment. Dacă ne uităm în cartea de istorie avem jumătate de paragraf despre Revoluția din România și două, trei cuvinte despre cea din Timișoara. Nu știm și nu ne sunt spuse numele eroilor, știm numele criminalilor dar justiția nu vrea s-o recunoască, iar acest portal vrea să comunice cu cei tineri, din noua generație și să înțelegem cu toții faptul că nu trebuie să uităm niciodată și că în continuare la 35 de ani, România și Timișoara așteaptă și dreptatea, dar și adevărul”, a spus viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, după pornirea instalației.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest