Skip to main content

Video: Prinde contur noul Stadion Știința! Cum arată acum, șantierul de 10 milioane de euro?

XPilates & Spa

Lucrările de reabilitare a Bazei Sportive 1 din Timișoara, care cuprinde și Stadionul Știința, sunt în toi, iar după demolarea structurilor ce nu mai puteau fi refăcute, muncitorii s-au apucat de construcții.

Proiectul este unul ambițios și prevede, pe lângă lucările de renovare,  construcția unei tribune de 1.500 de locuri, o parcare etajată de 200 de locuri, dintre care 4 locuri pentru autocare și 18 locuri pentru persoane cu dizabilități, două terenuri de minifotbal, vestiare pentru sportivi și arbitri, sală de conferințe, cabinet medical și o cafenea cu terasă.

La ora actuală, se lucrează la placa de peste parter. Construcția respectivă e formată, în principiu, din trei corpuri structurale, datorită dimensiunilor sau lungimii efective a construcției. Primele două corpuri, în care avem partea de parcări și partea de zone de joc sunt finalizate. Se lucrează, dar placa peste parter, iar zona numărul trei este acea rampă de urcare care este puțin mai greu de realizat”, a declarat prorectorul UPT, Simon Pescari la Radio Timișoara.

sursa video: frameD Future PRODUCTIONS

Terenul pe care se vor realiza construcţiile are peste 5.000 metri pătraţiși, conform proiectul, la parter, va fi o zonă de parcaje auto, vestiare, grupuri sanitare, sală de conferințe, cabinet medical și spații tehnice

La etajul 1 va fi o zonă de parcaje auto, sub gradene fiind spaţii tehnice. La etajul 2 sunt parcaje auto și casa scării centrale, iar la etajul 3 sunt două terenuri pentru minifotbal, două vestiare și o cafenea cu spații anexă.

De asemenea, arena va dispune de pistă de atletism, tabelă electronică de marcaj, precum și de o instalaţie cu nocturnă.

Lucrările de modernizare au demarat în 15 ianuarie, anul acesta, iar durata lucrărilor este de 24 de luni.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Sursa de Vest See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a plății călătoriilor prin aplicația 24Pay, fără a preciza durata exactă a acestei măsuri. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest