Video: Prima mașină care a trecut prin Pasajul Solventul! Viceprimarul Lațcău a testat obiectivul și anunță când se va da drumul la traficul auto
La aproape patru ani de la demararea lucrărilor, Pasajul Solventul din Timișoara intră în perioada de teste.
Șantierul este într-un stadiu de peste 80%, iar cea mai importantă etapă, realizarea tunelului propriu-zis, s-a încheiat.
Și pentru că sunt voci care spun că pasajul este cam îngust, viceprimarul Ruben Lațcău s-a filmat în timp ce trece cu mașina prin subteran și a publicat imaginile pe pagina lui de facebook.
„Ne pregătim de finalizarea lucrărilor pentru pasaj și, în curând va începe pregătirea pentru infrastructura rutieră, adică străzile, asfaltul și mai ales infrastrucura de tramvai, calea de rulare”,
Facem acest test pentru a răspunde întrebărilor pe care le-am primit, legate de dimensiunea pasajului și dacă încap sau nu încap două mașini, una pe lângă alta. Vor încăpea, nu doar două mașini, vor încăpea un tramvai și două utilaje de mari dimeniuni, toate pe aceeași linie, pentru că pasajul este suficient de larg„, a spus Ruben Lațcău.
Este prima mașină, în afară de cele ale munctiorilor, care traversează pasajul dintr-un capăt în altul, iar viceprimaul anunță că, până la sărbătorile de iarnă se va deschide circulația pentru toți șoferii
„Speram ca înainte de Crăciun, și dumneavoastră să treceți din Cartierul Ronaț în Cartierul Iosefin, de pe Bogdăneștilor, prin Pasajul Solventul„, a mai spus Lațcău.
Pasajul Solventul este construit în continuarea străzii Bogdăneștilor și va avea 4 benzi de circulație, câte două pe fiecare sens. Va avea o lungime de 90 de metri, va trece pe sub 10 linii de cale ferată, va avea linii de tramvai dar și trotuare și piste de biciclete, pe ambele părţi.
De asemenea, în proiect este cuprinsă amenajarea bretelelor carosabile la pasaj, refacerea şi extinderea reţelelor de utilităţi şi amenajarea a 5.534 mp de spaţii verzi.
Contractul pentru actualizarea proiectului tehnic și execuție lucrări a fost câștigat prin licitație de o asociere formată din Spic (lider/Italia), Pod-Proiect (Iași) și Sylc Con Trans (Arad).
Valoarea proiectului pentru Pasajul Solventul este de 132 de milioane de lei (TVA inclus), din care 43 de milioane de lei prin programul Anghel Saligny, iar restul, din bugetul local.Lucrările de la Pasajul Solventul au început în noiembrie 2021, atunci când a fost predat amplasamentul către constructor.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio
Tineretul USR se opune Guvernului tehnocrat! Cere liderilor de la nivel național să nu voteze executivul Tomac
În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din Timișoara, care recondiționa mașini, cercetat într-un dosar penal! Cantitatea impresionantă de deșeuri, descoperită de polițiști, în urma unei percheziții
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

De la valutist, la mare lider PSD. Simonis, făcut praf de Cătălin Drulă, după scandalul „șoșonilor”
Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Sursa de Vest See Full Bio
Se caută constructor pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 16! Primăria Timișoara pune la bătaie peste 13 milioane de lei
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Sursa de Vest See Full Bio
Accident pe autostrada Timișoara-Arad! Un tir încărcat cu nisip s-a răsturnat în afara părții carosabile
Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Intervenție dificilă a pompierilor! Au salvat un câine căzut într-un puț adânc de 6 metri. Animalul era captiv de câteva zile
Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Sursa de Vest See Full Bio
Aproape 200 de amenzi, la Timișoara, pentru bannerele publicitare amplasate ilegal
Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Sursa de Vest See Full Bio
Wow! Cum va arăta complexul sportiv de la Giroc? Conform primelor randări, proiectul este spectaculos
Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Sursa de Vest See Full Bio
Bărbat amenințat, din senin, cu cuțitul, de un străin! Individul a fost imobilizat și dus la secția de Poliție
Un bărbat de 42 de ani a cerut ajutorul polițiștilor, după ce a trăit spaima vieții lui. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis a găsit un nou pretext să atace administrația Fritz: șoșonii! Cum îi răspunde primarul, după ce președintele CJT a spus că se îmbracă prost?
Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Sursa de Vest See Full Bio
Premieră la Timișoara. USVT a lansat prima platformă din România care digitalizează complet practica studențească
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Sursa de Vest See Full Bio

UVT, în topul celor mai bune universități din lume. Singura instituție de învățământ superior din vestul țării prezentă în clasamentul CWUR
Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Sursa de Vest See Full Bio
Sectorul apei din România, în centrul dezbaterilor europene la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026
Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Sursa de Vest See Full Bio
Vrei să își înnoiești garderoba? Ai ocazia perfectă, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare
În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Sursa de Vest See Full Bio

Două firme vor să livreze troleibuze pentru Primăria Timișoara! Una dintre ele este din România, dar deținută de un cetățean turc
S-a încheiat licitația pentru achiziția, de către Primăria Timișoara, a 10 noi troleibuze cu baterii. Sursa de Vest See Full Bio
Video: De la sărăcie la lux și opulență. Cum a ajuns Simonis să învârtă milioane de lei, după ce a devenit președintele Consiliului Județean Timiș?
Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Rata șomajului a scăzut ușor, în Timiș! Câte persoane s-au angajat, luna trecută, prin AJOFM?
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș anunță o ușoară scădere a ratei șomajului în județ. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns