Skip to main content

VIDEO: Pacienți cu dializă, victime ale unui accident rutier! Ambulanța privată în care se aflau a fost izbită de o mașină UPDATE

XPilates & Spa

Accident grav de circulație, produs în urmă cu puțin timp, în care a fost implicată o ambulanță privată aflată în misiune și un autoturism.

Coliziunea a avut loc în localitatea Remetea Mare. Ambulanța privată transporta două persoane cu dializa, iar în autoturism se aflau alte două persoane.

La fata locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de ajutor: o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD tip B, un echipaj SMURD tip C cu medic și o ambulanță SAJ.

Toate cele cinci persoane implicate în accident sunt conștiente și cooperante, iar trei dintre ele, două din ambulanță și una din mașină, au primit îngrijiri medicale la locului accidentului, ulterior fiind transportate la spital.

Traficul rutier în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers.

Oamenii legii au efectuat cercetări, pentru a stabili circimstanțele în care s-a produs coliziunea, și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Un bărbat de 58 de ani a condus un autoturism pe DN6 din spre Remetea Mare către Izvin, iar la ieșire din localitatea Remetea Mare, a intrat în coliziune cu o ambulanță privată, care circula regulamentar pe sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 64 de ani. În urma impactului, conducătorul de 58 de ani și cei doi pacienți din ambulanță au fost răniți și transportați la spital. Este vorba de o femeie de 73 de ani și de un bărbat de 77 de ani”, transmite IPJ Timiș.

UPDATE

Traficul în zonă s-a deblocat.

UPDATE 2

Din nefericire, femeia de 73 de ani a decedat la spital. Polițiștii au extins cercetările și cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest