Video: Alfred Simonis anunță că îl votează pe Nicușor Dan! Cu Simion, poate nu mai avem alegeri!

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a transmis un mesaj puternic în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile uriașe pe care le-ar presupune alegerea unui lider populist, „care flutură tricolorul în timp ce calcă în picioare valorile constituționale”.
Într-o postare amplă, făcută pe facebook, Simonis spune că România se află într-unul dintre cele mai grele momente de după Revoluția din 1989, iar votul de duminică este o alegere decisivă.
Deși recunoaște că nu împărtășește viziunea economică sau socială a lui Nicușor Dan, liderul social-democrat susține că îl va vota în turul al doilea.
„Este o bătălie pentru viitorul României. O luptă între democrație și autoritarism, între drumul european și întoarcerea spre est, între o Românie așa cum e ea, imperfectă, dar liberă, și o țară în care libertatea de exprimare, presa independentă, dreptul de a protesta și dreptul de a spune ce gândești ar putea deveni amintiri. Societatea noastră este, în aceste zile, profund divizată. România… este divizată. Între ură și rațiune. Între frustrare și responsabilitate.
În mod firesc, pentru un om politic, mai ales ca reprezentant al unui partid care nu este direct implicat în această competiție, cel mai comod ar fi să stea deoparte.Dar eu nu vreau și nu pot să stau deoparte! Suntem în fața unei noi situații în care avem obligația de a fi oameni de stat, nu politicieni! Cum ne poziționăm? Suntem anti-europeni? Ce moștenire lăsăm tinerilor și generațiilor viitoare? Vor fi nevoiți și ei să dea explicații, peste ani, pentru deciziile pe noi le luăm azi? Nu e vorba doar despre loialitate față de un partid sau față de un curent politic. Este vorba despre responsabilitatea față de un drum comun, european, pe care România a ales să-l urmeze cu greu, cu sacrificii, dar și cu speranță. Mă despart multe lucruri de Nicușor Dan. Nu e omul cu care să împărtășesc aceeași viziune socială, aceeași direcție economică.
Dar, de George Simion mă desparte TOTUL. Absolut totul!!
Pentru că în jurul lui nu e doar un curent antisistem. Este un plan periculos de deturnare a României de pe calea democrației. Este o atmosferă agresivă în care vocile critice trebuie amuțite, iar disprețul față de instituțiile statului atinge cote alarmante”, spune Simonis.
Simonis critică dur discursul lui George Simion, pe care îl consideră o amenințare directă la adresa democrației și a apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO:
În încheiere, președintele PSD Timiș face apel la rațiune și îi îndeamnă pe români să aleagă „drumul european, imperfect, dar liber”, pentru ca România să rămână un stat democratic și suveran.
„Dacă azi deschidem drumul unui lider populist care flutură tricolorul în timp ce calcă în picioare valorile constituționale, cine ne garantează că vom mai avea alegeri libere? Cine are impresia că populismul va aduce justiție, curățenie și echilibru greșește grav. Va aduce haos, izolare internațională, criză economică și, în cele din urmă, tăcere. Votul din razbunare se va întoarce ca un bumerang împotriva copiilor noștri, a părinților noștri, asupra tuturor celor care trăim aici, în România! Când nu vor mai fi bani de pensii, de salarii, de alocații, când nu mai avem bani de investiții și nici locuri de muncă, vom realiza că răzbunarea a dăunat în cele din urmă României!
Între George Simion și Nicușor Dan nu este o alegere în functie de simpatie. Ci una pur rațională.
Nicușor Dan nu este candidatul ideal, dar acum este singura alegere care lasă deschis drumul către democrație, spre Europa, spre siguranța oferită de NATO.
Alegerea este despre lumină și întuneric. Despre libertate sau dictatură. Despre România, un stat național, suveran, independent și indivizibil sau un stat satelit. Sunt un om de stânga, dar voi vota cu Nicușor Dan. Știți de ce? Pentru că peste 5 ani îmi doresc să avem posibilitatea să alegem un alt președinte, unul mai bun. Cu cealaltă opțiune, nu știu dacă peste 5 ani vom mai putea vota”, mai spune președintele PSD Timiș.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Sursa de Vest See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio
Tineretul USR se opune Guvernului tehnocrat! Cere liderilor de la nivel național să nu voteze executivul Tomac
În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din Timișoara, care recondiționa mașini, cercetat într-un dosar penal! Cantitatea impresionantă de deșeuri, descoperită de polițiști, în urma unei percheziții
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns