Skip to main content

Video: Acuzații explozive în Timiș! Polițist acuzat de șoferi de camioane că face abuzuri pe bandă rulantă

XPilates & Spa

Un agent de poliție rutieră din cadrul IPJ Timiș este acuzat de mai mulți transportatori și șoferi de comportament abuziv, în urma unor controale repetate în trafic, soldate cu sancțiuni contestate ulterior în instanță.

Este vorba despre agentul Alexandru Spătar, despre care reprezentanții unor firme de transport susțin că ar fi vizat în mod constant camioanele acestora.

Potrivit acestora, în ultimii ani au fost depuse mai multe plângeri împotriva polițistului, atât la Serviciul Control Intern al IPJ Timiș, cât și la Direcția Generală Anticorupție și la Parchet. Transportatorii acuză că sancțiunile aplicate ar fi fost abuzive, iar valoarea totală a amenzilor s-ar ridica la sute de mii de lei.

O parte dintre procesele-verbale au fost contestate în instanță, unele fiind deja anulate, în timp ce altele sunt încă în curs de soluționare.

Cel mai recent incident a avut loc în 16 martie, în Timișoara, când un șofer de camion a fost încătușat și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ultraj.

Scena a fost filmată de alți conducători auto, care se plâng că sunt victime ale aceluiași poliștist.

Surse din rândul transportatorilor susțin că între agentul de poliție și unele firme ar exista un conflict mai vechi, ceea ce ar fi dus la opriri frecvente în trafic și controale repetate asupra acelorași conducători auto.

Mai mult, unul dintre șoferii implicați în incidentul recent ar fi și martor în plângerile formulate împotriva polițistului.

Reprezentanții firmelor de transport reclamă și alte situații pe care le consideră abuzive, precum sancțiuni aplicate pentru presupuse nereguli tehnice care ulterior nu s-au confirmat, sau direcționarea camioanelor către cântăriri la operatori privați.

Într-un alt caz, aceștia susțin că un autotractor ar fi fost avariat în timpul unui control, fiind depusă și o plângere penală pentru distrugere.

Pe numele agentului au fost formulate și reclamații pentru abuz în serviciu. Inițial, dosarul a fost clasat, însă instanța a decis recent redeschiderea acestuia și continuarea cercetărilor.

Reprezentanții IPJ Timiș au confirmat incidentul din 16 martie și faptul că șoferul este cercetat pentru ultraj, însă nu au oferit detalii suplimentare despre acuzațiile aduse polițistului, invocând protecția datelor cu caracter personal.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Municipalitatea intenționează să atribuie societății Horticultura S.A. responsabilitatea pentru întreținerea spațiilor verzi din zona centrală și a arborilor de pe aliniamente, pentru o perioadă de patru ani. Sursa de Vest See Full Bio
În pădurile administrate de Ocolul Silvic Lunca Timișului, laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) cunoscută și sub numele de „floare de șah” a început să înflorească, oferind un adevărat spectacol de culori. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Timișoara anunță o nouă etapă de lucrări pe bulevardul Liviu Rebreanu. Vizate sunt trotuarele. Sursa de Vest See Full Bio
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
S-a încheiat cea de-a treia probă din cadrul simulării examenului de bacalaureat, și implicit, ultima pentru cei mai mulți elevi. A mai rămas proba la Limba maternă, care va fi suținută, însă, doar de elevii care aparțin minorităților naționale. Sursa de Vest See Full Bio
Încep lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu, de lângă fosta Fabrică de Țigări, cunsocut și sub denumirea de Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio
Un agent de poliție rutieră din cadrul IPJ Timiș este acuzat de mai mulți transportatori și șoferi de comportament abuziv, în urma unor controale repetate în trafic, soldate cu sancțiuni contestate ulterior în instanță. Este vorba despre agentul Alexandru Spătar, despre care reprezentanții unor firme de transport susțin că ar fi vizat în mod constant […]
Un teren degradat, cu o suprafață de aproximativ 0.8 hectare de pe strada Constantin Stere, din zona Bucovina, va fi transformat într-o pădure urbană, cu insule de arbori, arbuști și plante perene. Sursa de Vest See Full Bio
Ansamblul de la Banloc este cu un pas mai aproape de a fi transformat complet. Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru realizarea serviciilor de proiectare necesare reabilitării. Sursa de Vest See Full Bio
Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea unui incendiu violent ce a izbucnit la un depozit de deșeuri. Sursa de Vest See Full Bio
Angajatorii din județul Timiș au participat, în această dimineață, la un seminar de informare dedicat noilor modificări legislative și facilităților disponibile în domeniul ocupării forței de muncă. Sursa de Vest See Full Bio
Minciună grosolană a președintelui CJ Timiș în cazul proprietății uriașe de la Moșnița Nouă. Deși a susținut public că nu este vorba despre o casă, ci despre o sală de evenimente, documentele oficiale îl contrazic fără echivoc. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest