Festivalul „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda, în acest weekend! Vezi aici programul evenimentului
În acest weekend, Ghiroda devine scena Festivalului-concurs „Lada cu Zestre”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, în curtea Căminului Cultural din localitate.
Programul artistic va debuta la ora 13:00, cu categoria „Laureați”, la care vor participa reprezentanți ai localităților Parța, Banloc și Ghiroda. De la ora 14:45, publicul va avea ocazia să urmărească un moment special susținut de Ansamblul Profesionist Banatul.
Începând cu ora 12:00, vizitatorii vor putea descoperi secțiunile dedicate expozițiilor, colecții și gastronomiei, unde vor fi prezentate elemente reprezentative ale patrimoniului cultural local.
„Ansamblurile din Ghiroda se află în plină pregătire pentru acest eveniment, urmând să aducă în fața publicului momente tradiționale pregătite cu dedicare și respect pentru valorile comunității. Vă așteptăm să celebrăm împreună zestrea culturală a comunității noastre!”, transmite reprezentanții Primăriei Ghiroda.
Desfășurarea evenimentului este posibilă cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș, împreună cu sprijinul Primăriei Ghiroda și a Consiliului Local Ghiroda.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Noi locuri de joacă prind contur în Timișoara! Lucrările avansează pe străzile Orșova și Mureș
Primăria Timișoara continuă investițiile în amenajarea spațiilor dedicate copiilor, iar două șantiere importante pentru modernizarea locurilor de joacă înregistrează progrese semnificative. Sursa de Vest See Full Bio

Canicula aduce verificări la firmele din Timiș! Angajatorii riscă amenzi dacă nu își protejează salariații
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș atrage atenția angajatorilor asupra obligațiilor legale pe care le au în perioadele cu temperaturi extreme și anunță că va verifica respectarea măsurilor de protecție a salariaților în zilele caniculare. Sursa de Vest See Full Bio

Armata României angajează! Sunt disponibile 77 de locuri în Timișoara, pentru soldați și gradați profesioniști! Înscrierile se fac până în 17 iulie
Brigada 18 ISR „Decebal” a lansat o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști, fiind disponibile 191 de locuri la nivel național, dintre care 77 în Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
UVT confirmă poziția în topul universităților mondiale: singura instituție din Regiunea Vest în QS World University Rankings 2026!
Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează statutul de instituție de referință în învățământul superior, fiind inclusă în QS World University Rankings 2026, unul dintre cele mai prestigioase clasamente academice internaționale. Sursa de Vest See Full Bio

Durere de dinți în weekend? Cabinetul de Urgențe Stomatologice din Timișoara îți oferă ajutor rapid
Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură asistență medicală de specialitate pentru pacienții care se confruntă cu probleme dentare acute și necesită intervenție rapidă. Sursa de Vest See Full Bio
Accident cumplit, lângă Prefectura Timiș! Taximetrist încarcerat, după ce a fost lovit în plin de un tramvai
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, la Timișoara. O mașină a fost izbită în plin de un tramvai. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Liliana Laichici, așa cum nu ai mai văzut-o! Artista a cântat în limba chineză și i-a surprins pe toți
Cunoscută pentru interpretările sale de muzică populară bănățeană, Liliana Laichici și-a surprins fanii cu o ipostază cu totul neașteptată. Sursa de Vest See Full Bio

Zile toride, în toată țara! Mercurul va urca în termometre chiar și până la 40 de grade
Vor fi temperaturi extrem de ridicate în toată țara. Meteorologii au emis mai multe avertăzări de tip cod galben, portocaliu și roșu de caniculă. Valorile termice maxime pot atinge și 40 de grade Celsius. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Ședință de Consiliu Local cu scântei! Au intervenit polițiștii pentru a evacua doi aleși puși pe harță
Doi consilieri locali de la PUSL au fost sancționați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și au fost scoși afară din sala de ședințe, pentru că au provocat scandal. Sursa de Vest See Full Bio

Un șofer a intrat pe contrasens și a izbit în plin o altă mașină! Trei persoane au ajuns la spital
Mai multe victime, după ce un șoferul unei mașini a pătruns pe sensul opus de mers și a izbit un alt autoturism. Sursa de Vest See Full Bio
Ceremonie religioasă și militară, în centrul Timișoarei! A fost marcată Ziua Drapelului Național
La fel ca în fiecare an, Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită la Timișoara! Sursa de Vest See Full Bio
Artiștii stradali din Timișoara, așteptați la audiții! Doar cei cu note mari vor putea performa pe străzile din oraș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită artiștii stradali la cea de-a doua sesiune de autorizare din acest an. Sursa de Vest See Full Bio

Descinderi la doi polițiști din Timiș! Ce caută colegii lor, de la Serviciul Arme și Explozivi?
Sunt percheziții, la această oră, în județul Timiș, unde polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la 13 adrese. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara găzduiește a doua ediție a sărbătorii interculturale Poson Poya, dedicată tradițiilor din Sri Lanka
Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara va găzdui mâine, 27 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului intercultural Poson Poya, o manifestare dedicată culturii și tradițiilor din Sri Lanka. Sursa de Vest See Full Bio
Traficanți de droguri de mare risc, săltați de DIICOT Timișoara! Ce au găsit anchetatorii la percheziții?
Procurorii DIICOT Timișoara au destructurat o grupare de traficanți de droguri de mare risc care alimenta piața neagră din oraș. Sursa de Vest See Full Bio
Bani fără număr, pentru publicitate și mașini de lux! Cum se scurg milioane de lei, din bugetul Eco Serv către prietenii lui Simonis?
În timp ce timișenii strâng cureaua, Eco Serv, firma înființată de Alfred Simonis pentru a deține controlul absolut asupra deșeurilor din Timiș, bugetează sute de mii de euro pentru publicitate, sponsorizări, consultanță și mașini cu care se plimbă șefii. Sursa de Vest See Full Bio
O nouă campanie RETIM și ADID Timiș în 2026: colectarea gratuită a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Noi finanțări disponibile pentru startupurile din Regiunea Vest! Se lansează fondul de capital de risc Asternova Vest
Consorțiul româno-francez format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster anunță lansarea Asternova Vest, un fond regional de venture capital cu o dimensiune țintă de €37 milioane, dedicat startupurilor și companiilor tehnologice din Regiunea Vest a României. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns