Video: A început împingerea chesonului la Pasajul Solventul! Vezi aici imagini cu operațiunea unică din Timișoara

După mai multe amânări, astăzi, în sfârșit a început cea mai dificilă etapă a proiectului de la Pasajul Solventul.
Practic, este vorba despre străpungerea stratului de pământ și împingerea chesonului pe sub 10 linii de cale ferată, circa 80 de metri, fără întreruperea circulației feroviare.
Operațiunea are loc dinspre rampa de pe strada Gării spre rampa de pe Calea Bogdăneștilor.
Construcția chesonului, a platformei de lansare și a zidului de împingere au durat aproape jumătate de an. Structura uriașă a fost construită cu 3500 mc de beton și aproape 420 de tone de fier.
„Astăzi și mâine vom face împingerea în gol, pentru că de la marginea tunelului, de la cuțitul de tăiere până la malul de pământ pe care trebuie să îl penetreze, sunt undeva la 10-15 metri, care vor fi străbătuți probabil până la sfârșitul zilei de azi sau până mâine dimineață și urmează ca până sâmbătă seara sau duminică să intre efectiv în pământ, iar de săptămâna viitoare începem escavările. Estimarea este că vom avea un progres de aproximativ 50 de cm-1 metru pe zi, dar depinde foarte mult de condițiile de sol, de ce întâmpinăm în interior, pentru că putem întâlni foste rețele edilitare ale căii ferate”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Astfel, municipalitatea estimează că această etapă a proiectului va dura aproximativ 3 luni.
După finalizarea operațiunii de împingere a chesonului, muncitorii vor începe realizarea rampelor de acces.
Obiectivul este ca șantierul să fie gata până în această vară, astfel încât pasajul să se poată traversa pe jos, cu bicicleta sau cu mașina.
Reamintim că Pasajul Solventul este construit în continuarea străzii Bogdăneștilor și va avea 4 benzi de circulație, câte două pe fiecare sens.

Va avea o lungime de 90 de metri, va avea linii de tramvai dar și trotuare și piste de biciclete, pe ambele părţi.
De asemenea, în proiect este cuprinsă amenajarea bretelelor carosabile la pasaj, refacerea şi extinderea reţelelor de utilităţi şi amenajarea a 5.534 mp de spaţii verzi.
Contractul pentru actualizarea proiectului tehnic și execuție lucrări a fost câștigat prin licitație de asocierea formată din Spic (lider/Italia), Pod-Proiect (Iași) și Sylc Con Trans (Arad).
Valoarea proiectului pentru Pasajul Solventul este de 132 de milioane de lei (TVA inclus), din care 43 de milioane de lei prin programul Anghel Saligny, iar restul, din bugetul local.
Termenul inițial pentru finalizarea investiției, prevăzut în contractul semnat pe 28 septembrie 2020, era mijlocul lunii februarie a anului 2023.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Sursa de Vest See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns