Skip to main content

UVT vine în sprijinul studenţilor şi profesorilor universitari din Cernăuţi!

XPilates & Spa

În plin război, cu marile oraşe ale Ucrainei sub atacurile ruseşti, o lume întreagă îşi arată solidaritatea faţă de poporul greu încercat.

Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara nu a putut sta deoparte, mai ales că în 1940, Institutul Social Banat – Crișana a întocmit un Raport prin care a argumentat și a propus strămutarea Universității din Cernăuți la Timișoara, pentru a o salva de ocupația sovietică.

“După 82 de ani de la acele evenimente, iată că ne aflăm din nou în momente istorice grele, când sunt necesare noi alternative, care să asigure continuitatea relației între cele două instituții. În contextul greu al conflictului din Ucraina, când și comunitatea românească din Bucovina de Nord este profund afectată, este din nou momentul în care bănățenii pot transmite un mesaj de solidaritate universitară, ca o firească continuare a mesajului istoric din 1940, de susținere a Universității din Cernăuți”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

CITEŞTE ŞI: Tot mai puțin cazuri de coronavirus! 3.092 de persoane infectate de ieri până azi

Astfel, UVT va asigura sprijinului necesar și pentru stabilirea oportunității de transfer a unor proiecte și programe academice de la Cernăuți la Timișoara, inclusiv prin primirea temporară de cadre didactice și studenți, pentru a evita întreruperea parțială a fluxului activităților.

În funcție de necesități, se va încerca găsirea unor soluții legale de acordarea unui sprijin în finalizarea studiilor pentru studenții ucraineni afectați de context.

În acest sens, a fost transmisă o scrisoare oficială Universității din Cernăuți, referitoare la  deschiderea unui parteneriat între UVT și această universitate ucraineană.

„Universitatea de Vest din Timișoara își asumă o legătură simbolică, dar vie, cu Universitatea din Cernăuți, împrejurările istorice din secolul trecut oferind tuturor un exemplu de solidaritate, mai ales în contextul dificil din prezent. Institutul Social Banat – Crișana, fondat acum un secol de părintele școlii românești de sociologie empirică, Dimitrie Gusti, a fost reînființat după 1990 de un colectiv de cercetători din cadrul Departamentului de Sociologie din UVT, actualizând tradiția sociologiei gustiene. Ca o continuitate peste timp, în directă legătură istorică cu preocupările bănățenilor pentru destinul și soarta românilor de dincolo de granițe, Universitatea de Vest din Timișoara își afirmă din nou deschiderea totală pentru susținerea comunității universitare din Cernăuți, greu încercate în acest război nedrept”, mai spune Pirtea.

CITEȘTE ȘI: Ziua 11 de război! O nouă încercare de evacuare a civililor din Mariupol

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest