UVT, singura universitate din România, premiată ca „ESCI Champion of Excellence”, la Bruxelles!
Universitatea de Vest din Timișoara a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia.
Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din România care a primit distincția „ESCI Champion of Excellence 2025–2027″, alături de doar alte patru universități europene, din Franța, Italia, Spania și Norvegia. Acestora li se adaugă alte 26 de instituții desemnate câștigătoare la categoriile „EWP Champions” (Erasmus Without Paper) și „ESC Champions” (European Student Card).
Premiul a fost decernat în cadrul evenimentului „European Student Card Initiative: Shaping Student Mobility Beyond 2027″, desfășurat la Bruxelles în perioada 11–12 iunie 2026, care a reunit comunitatea profesioniștilor și instituțiilor implicate în programul Erasmus+: reprezentanți ai Comisiei Europene, agențiilor naționale Erasmus+, alianțelor universitare europene, ai universităților și ai studenților, alături de alți actori interesați de mobilitate și de digitalizarea proceselor care o susțin.
Scopul evenimentului a fost transformarea concluziilor fazei de consultare cu privire la instrumentele digitale aferente „European Student Card Initiative”, care vor susține implementarea viitorului program Erasmus+ într-o direcție comună de acțiune care va influența semnificativ cadrul de colaborare dintre universități în organizarea mobilităților după 2027.
În calitate de „ESCI Champion of Excellence”, UVT contribuie direct la conținutul și forma pe care inițiativa le va avea după 2027, atât ca model de bune practici la nivel național și european, cât și ca actor implicat în creionarea politicilor europene privind viitorul program Erasmus+ și implementarea acestuia.
Concluziile consultării
Consultarea a confirmat sprijinul larg pentru ESCI și obiectivele sale. Inițiativa este considerată un instrument valoros, cu potențial semnificativ de a facilita mobilitatea studenților și de a le îmbunătăți experiența. Totuși, aceste beneficii nu sunt încă pe deplin valorificate în practică, iar obstacolele nu țin atât de lipsa tehnologiei, cât de lipsa conexiunilor dintre soluțiile existente.
Participanții au cerut un ecosistem mai robust și mai integrat, în care soluțiile și serviciile existente să funcționeze armonios și să ofere o experiență coerentă tuturor utilizatorilor, indiferent de instituție sau de țară. Poate cel mai important mesaj al consultării este acela că principala provocare nu este capacitatea tehnologică, ci coeziunea. Tehnologiile necesare există, în mare parte; provocarea reală constă în alinierea instituțiilor, a sistemelor și a actorilor implicați în jurul unor abordări și standarde comune- la nivel instituțional, național și european. Această provocare este amplificată de fragmentare: Spațiul European al Învățământului Superior nu este trăit uniform în întreaga Europă, iar diferențele instituționale, regionale și naționale continuă să creeze bariere.
Ca răspuns, participanții au formulat o viziune ambițioasă: mobilitatea nu ar trebui să rămână o oportunitate excepțională, rezervată unui număr restrâns de persoane, ci să devină o opțiune standard, accesibilă tuturor studenților. Pentru aceasta, digitalizarea trebuie privită nu doar ca un set de instrumente, ci ca o mentalitate care presupune schimbare de cultură instituțională universitară, colaborare între toți actorii intersați și un angajament comun față de digitalizare și incluziune.
Digitalizarea mobilităților, la UVT
La Universitatea de Vest din Timișoara, această abordare se reflectă în modul în care sunt gestionate procesele de mobilitate internațională: studenții beneficiază de emiterea European Student Card încă de la înmatriculare, UVT fiind prima universitate din România care a emis carduri de student în format digital;
acordurile inter-instituționale cu universitățile partenere din cadrul programului Erasmus+ sunt formalizate exclusiv online, pe platformele puse la dispoziție de Comisia Europeană;
gestiunea candidaturilor pentru mobilități, precum și managementul și raportarea experiențelor internaționale de învățare se realizează integral în format digital, pe aceleași platforme.
Totodată, UVT participă activ la consultările europene, la grupurile de lucru și la activitățile de testare menite să îmbunătățească experiența utilizatorilor și interoperabilitatea sistemelor digitale promovate prin European Student Card Initiative.
Alianța universitară europeană UNITA
Apartenența la alianța universitară europeană UNITA- Universitas Montium oferă UVT un cadru valoros pentru experimentarea și extinderea practicilor inovatoare, facilitând cooperarea între universități care împărtășesc obiective comune privind mobilitatea, recunoașterea academică și digitalizarea serviciilor educaționale. De altfel, alianțele universitare europene au fost evidențiate în cadrul evenimentului drept factori-cheie ai acestui demers, pentru că pornesc de la un nivel avansat de încredere și integrare inter-instituțională. Este semnificativ faptul că două universități din alianța UNITA se numără printre instituțiile premiate în cadrul ESCI Champions Awards.
Universitățile care au obținut titlul de ESCI Champions formează o comunitate de practică având capacitatea de a impulsiona procesele și de a genera schimbare. Dincolo de contribuțiile individuale, reprezentanții UVT au subliniat la Bruxelles importanța solidarității instituționale – prin colaborări regionale, rețele și alianțe.
„Această solidaritate contează nu doar pentru schimbul de bune practici, ci și pentru consolidarea capacității colective, amplificarea impactului instituțional și crearea unei voci comune, capabile să influențeze politicile, oportunitățile de finanțare și agenda mai amplă de transformare a învățământului superior european.
Prin implicarea sa atât în ecosistemul ESCI, cât și în alianța UNITA, UVT își asumă rolul de promotor al bunelor practici în domeniul mobilităților digitale și contribuie la dezvoltarea unui spațiu european al educației mai conectat, mai accesibil și mai orientat către nevoile studenților”, transmit reprezentanții UVT.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Fonduri europene pentru reabilitarea „Școlii Mici”, din cartierul Plopi! Va fi transformată într-o grădiniță modernă
Primăria Timișoara a adus în faza de contractare fonduri europene în valoare de peste 7 milioane de lei, pentru transformarea „Școlii Mici”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță modernă cu program prelungit. Sursa de Vest See Full Bio
Coifuri de războinici și măști rituale vechi de mii de ani pot fi purtate la Timișoara! Expoziție inedită, la Muzeul de Artă
Cum ar fi să poți atinge istoria? Să simți în palme forma unui obiect vechi de mii de ani sau chiar să porți o piesă care, odinioară, a aparținut unui războinic ori a fost folosită într-un ritual străvechi? Sursa de Vest See Full Bio
UVT, singura universitate din România, premiată ca „ESCI Champion of Excellence”, la Bruxelles!
Universitatea de Vest din Timișoara a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia. Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din […]

Accident mortal! Un motociclist și-a pierdut viața, după ce a fost spulberat de o mașină, care nu i-a acordat prioritate
Sfârșit cumplit pentru un tânăr motociclist de 29 de ani. A fost izbit în plin de o mașină, într-o intersecție. Sursa de Vest See Full Bio

Cruzime ieșită din comun! Un bărbat și-a lovit calul, fără milă, cu un bici
Un caz revoltător a ajuns în atenția polițiștilor de la Protecția Animalelor Bihor. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Scandal uriaș, în parcarea aeroportului din Timișoara! Polițiștii au intervenit de urgență
Intervenție de urgență a polițiștilor din Aeroportul Timișoara, după ce agenții de pază i-au anunțat că în parcare a izbucnit un conflict, între mai multe persoane. Sursa de Vest See Full Bio
Erou și în timpul liber! Un pompier a salvat viața unui bărbat prăbușit la pământ, pe marginea drumului
Spiritul de salvator nu ia pauză niciodată. Un pompier aflat în timpul liber a intervenit rapid și a salvat viața unui bărbat aflat într-o situație critică. Sursa de Vest See Full Bio
Prăpăd făcut de furtună! O femeie a fost rănită după ce un gard smuls de vânt s-a prăbușit peste ea
Vântul puternic care a lovit ieri, vestul țării, a pus la pământ copaci și stâlpi de iluminat și a smuls acoperișuri. Sursa de Vest See Full Bio
Aquatim, partener în proiectul european „SPRINGS” pentru monitorizarea impactului schimbărilor climatice asupra calității apei
Aquatim S.A., prin Laboratorul Control Calitate Apă, participă în calitate de partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Sursa de Vest See Full Bio

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns