Skip to main content

USR Timiș și-a ales noua conducere! Sorin Șipoș a fost ales președinte al organizației!

XPilates & Spa

USR Timiș și-a desemnat noul for de conducere, în cadrul alegerilor interne desfășurate recent, senatorul Sorin Șipoș fiind ales președinte al organizației județene.

În discursul său, Șipoș a subliniat responsabilitatea pe care filială o are în contextul în care Dominic Fritz ocupă funcția de președinte al USR la nivel național.

Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat încrederea să fiu președintele USR Timiș. Preiau această funcție de la Dominic Fritz și mă onorează. Astăzi, Dominic este președintele USR la nivel național, un lucru care  ne și obligă să fim o filială matură, exemplară, care funcționează, comunică și are rezultate. Dar, dincolo de toate, ne obligă votul oamenilor care ne-au dat încrederea lor. Nu au votat doar împotriva vechilor partide, ci pentru o altfel de guvernare, una bazată pe competență, transparență și respect. Avem datoria să arătăm, în fiecare comună și oraș din Timiș, că buna guvernare, fără hoție, care pune deasupra interesele oamenilor, este un proiect realizabil” a declarat Sorin Șipoș.

Senator de Timiș, antreprenor și fost șef de campanie al lui Dominic Fritz, Sorin Șipoș este descris de colegi drept un lider dedicat și determinat.

Sorin Șipoș mi-a fost alături în două campanii câștigătoare și cu el alături mergi spre succes. Votul de astăzi confirmă că membrii filialei noastre au încredere în el. Este deschis la dialog, apreciat și recunoscut ca lider de organizațiile USR din Timiș, pentru că ascultă și acționează. Are o privire de o onestitate dezarmantă asupra politicii și linii roșii morale foarte solide. Îl respectă nu doar prietenii, dar și adversarii politici. Pe scurt, este omul potrivit la locul potrivit. Misiunea lui este să creștem în județ, să câștigăm mai multe primării în 2028, iar el are calitățile, determinarea și soliditatea morală să ne ducă acolo.” Dominic Fritz

De asemenea, a fost ales și Biroul Județean, format din 20 membri, în următoarea componență:

Șendroiu Vlad Ioan – Deputat

Lațcău Ruben – Viceprimar al Municipiului Timișoara

Resitnec Dan – Secretar General Adjunct al Guvernului

Micicoi Cornelia Elena – Prefectul județului Timiș

Badiu Călin Claudiu – Consilier județean, programator

Nemeth Zoltan – Liderul Consilierilor județeni USR, avocat

Țecu Alexandra Viviana – Consilier județean, jurnalist

Marian Laurențiu Vasile – Consilier județean, economist

Bugarin Horia Grigore – Primar Dumbrăvița

Popa Andrei Dumitru – Primar Balinț

Tița Andrei Codruț – Primar Cenad

Radu Flavius Dan -Viceprimar Moșnița Nouă

Amza Alexandru Cristian – Consilier local, economist

Floroni Erwin – Consilier local, medic chirurg

Țepeș-Paleu Daniela – Consilier local, expert contabil

Micloșoni Vlad – Președintele USR Tineret Timiș, student UMF

Teleagă Daniela Dorina – Consilier Local

Inași Ionuț Denis – Consilier local, economist

Amza Diana – Jurist

Stana Răzvan Ion – Director de vânzări

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Sursa de Vest See Full Bio

Three-story school building with large windows, banners above, and a sheltered entrance framed by trees.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Sursa de Vest See Full Bio

Blue overturned truck trailer spilling gravel onto the highway shoulder beside a guardrail on a sunny day.

Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters descend into a deep brick well using a ladder during a rescue operation in progress (left panel). Right panel shows two firefighters kneeling in a field with a dog, likely assisting or comforting it.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Two urban scenes: left a square with a large mural banner featuring dogs and text, people walking; right a tall curved building with big billboard ads.

Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial night view of a brightly lit sports complex: oval running track around a soccer field, with modern buildings and surrounding fields.

Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Sursa de Vest See Full Bio

Two-panel photo: left shows a man in a pinstripe suit speaking at a podium with a crest behind him; right shows a man in a blazer and jeans seated on outdoor concrete steps.

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Sursa de Vest See Full Bio

Eight panelists sit at a long conference table in a meeting room, with a large emblem projected on the wall and Romanian/EU flags in the background, during a formal briefing.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Sursa de Vest See Full Bio

Speaker stands at a podium delivering a talk at a conference stage, in front of a large blue banner reading 'FORUMUL REGIONAL AL APEI Dunăre-Europa de Est 2026' with logos along the bottom edge of the screen and a building illustration on the right side.

Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional banner for Salonul Industriei Ușoare with a smiling woman holding shopping bags; dates 17–21 Iunie, 10:00–20:00, free entry, contact info included.

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest