Skip to main content

Unic în România! Investiție uriașă, la Timișoara, pentru o tehnologie avansată de producere a căldurii, dezvoltată doar în Canada, SUA și Germania

XPilates & Spa

Consilierii locali din Timișoara au aprobat, în ședința de aseară, un memorandum cu compania OMV Petrom, pentru implementarea unei tehnologii care va înlocui, în viitor, metodele clasice de producere a căldurii și apei calde.

Este vorba despre o tehnologie relativ nouă, prietenoasă cu mediul și care a fost testată în urmă cu cinci ani, în Canada.

Memorandumul, semnat între Primăria Timișoara și OMV Petrom, nu implică încă nicio obligație contractuală, dar deschide calea către o investiție estimată la peste 100 de milioane de euro.

Acest memorandum, probabil nu este o surpriză pentru nimeni dintre cei care au urmărit cât de cât subiectul. Consilierul Radu Țoancă a amintit numele companiei OMV, aici, în Consiliul Local. Cam de 2 ani suntem în discuții foarte concrete cu OMV Petrom, despre un posibil proiect de geotermie, în Timișoara. Vă reamintesc că am făcut separarea procesului de  producție de serviciul de transport și distribuție, tocmai pentru a putea cumpăra energie termică și de la alți furnizori”, a spus Dominic Fritz, în ședința Consiliului Local Timișoara.

Proiectul este unul de pionierat, bazat pe o tehnologie inovatoare care nu implică consumul resurselor naturale subterane, ci doar transferul căldurii din subteran.

Presupune efectuarea a două foraje la mare adâncime, unde temperatura rocilor depășește 100 de grade Celsius și introducerea unor sonde uriașe, conectate între ele. Prin una se injectează apă, care automat se încălzește când ajunge la temperaturi ridicate. Ulterior, apa fierbinte este transferată într-o stație de termoficare, după care va pleca prin conducte, spre instalațiile de încălzire ale consumatorilor finali.

“Este un proiect pe care compania noastră îl considera extrem de important în viitor. Suntem obligați să găsim și noi soluții, deși ne ocupăm, în principal, de hidrocarburi. În contextul schimbărilor climatice, toți operatorii privați sunt obligați să găsească noi formule cât mai pragmatice  pentru a înlocui mixtul energetic cu alte forme. Din fericire, avem de câțiva ani, o tehnologie nouă, care a fost testată deja în Canada și în Statele Unite, iar în momentul de față, în Germania este într-un stadiu avansat un proiect bazat pe această tehnologie. Dar, încă e o zonă de pionierat”, a precizat Alin Ioan Popescu, reprezentantul OMV Petrom prezent la ședința Consiliului Local Timișoara.

Orașul de pe Bega este considerat o locație ideală pentru acest proiect, datorită gradientului geotermic favorabil, observat la Satchinez, unde temperatura din subteran crește mai rapid decât în alte zone.

Un gradient normal spune că până la 15 – 20 de metri, temperatura solului variază în funcție de anotimp, de altitudine, de mai mulți factori. Însă, începând de la 15 metri, în jos, unde temperatura este de 10 grade, temperatura crește cu un grad, la fiecare 30 de metri, sau cu 3,3 grade, la sută. La Satchinez, pentru că la Timișoara nu am efectuat foraje, gradientul termic este de 5 grade la suta de metri, în ceea ce privește straturile sedimentare, până pe la 1.700 de metri, unde temperatura este cam de 90 de grade, iar de aici în jos, gradientul este de 3,9. O socoteală simplă arată că dacă ajungem la 4.000-5.000 de metri adâncime, avem 150-160 de grade. Energia asta, adusă la suprafață, poate fi folosită fie ca energie termică, fie să fie transformată în energie electrică”, a explicat Dan Lobotan, inginer de foraj-extracție la OMV Petrom.

Primăria Timișoara caută de mai multă vreme o alternativă la energia termică produsă de Colterm. Tocmai pentru a putea cumpăra agent termic de la alți operatori, anul trecut, administrația Fritz a rupt în două serviciile prestate de societatea de termoficare. Colterm a rămas doar cu producția energiei termice, iar o altă societate din subordinea Primăriei a preluat distribuția și livrarea agentului termic.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest