Un simplu click, iar doctorul vede tot istoricul medical al pacienților! Digitalizare în forță, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara
Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara face un pas important spre un sistem medical mai rapid, mai sigur și mai bine conectat, printr-un amplu proces de transformare digitală care vizează atât activitatea medicală, cât și cea administrativă.
Una dintre cele mai vizibile schimbări include dezvoltarea sistemului informatic medical, care este în curs de implementare. La finalul proiectului, doctorii vor putea accesa dosarul electronic al pacientului în timp real, direct la patul bolnavului, cu ajutorul a 25 de tablete medicale achiziționate în etapa pilot. Măsura este gândită pentru a reduce timpul necesar introducerii și consultării datelor clinice.
Activitatea de radiologie și laborator va fi complet digitalizată prin implementarea unui sistem PACS (Picture Archiving and Communication System). Investigațiile imagistice, de la RMN și CT până la ecografii și radiografii, vor fi stocate și gestionate electronic.
Medicii vor putea analiza simultan imaginile, ceea ce va permite interpretări mai rapide și o colaborare mai eficientă între specialități.
În plus, vor fi introduse soluții bazate pe inteligență artificială pentru analiza imaginilor medicale și vor fi achiziționate șapte stații de diagnostic de înaltă performanță, echipate cu monitoare profesionale dedicate radiologiei.
Totodată, rețeaua informatică internă va fi refăcută complet: servere noi, echipamente de rețea, sisteme de stocare, surse de alimentare neîntreruptibilă (UPS) și extinderea rețelei Wi-Fi securizate la nivelul întregii unități.
O parte a investiției a fost deja recepționată, urmând ca în perioada următoare, spitalul să primească și restul echipamentelor.
„Cu ajutorul acestor fonduri PNRR am reușit să aducem un sistem PACS care are două componente, una de hardware și una de software, care ajută medicii radiologi să dea niște rezultate mult mai corecte și mai exacte într-un timp mult mai rapid. Componenta de hardware presupune patru stații de diagnostic avansat care au fost aduse fiecare cu câte două monitoare speciale pentru imagistică medicală și încă trei stații de diagnostic normal, fiecare, la fel, cu două monitoare. Componenta de software presupune o integrare, un acces rapid al imaginilor radiografice în sub două secunde, iar al imaginilor RM în maxim zece secunde se încarcă întreaga investigație, față de anterior, când stăteam câteva minute până se încărcau imagini.
De asemenea, în componenta de software avem achiziționate și sisteme AI, care ajută medicul radiolog pentru vârstă osoasă, nodul pulmonar, evaluare de nodul pulmonar și evaluare în dinamică. Adică avem un pacient care a venit anterior cu un mic nodul pulmonar. Se prezintă a doua oară, compararea se face aproape automat, normal, cu verificarea medicului radiolog, dar vreau să spun că reduce foarte mult timpul pentru rezultat. Mai avem evaluare la nivel cerebral a leziunilor, la fel comparativ, și evaluare tumorală. La fel, mai avem pentru vârstă osoasă și fracturi la copii și o să putem evalua și posibilitatea de creștere a acelui copil. Aceste investiții toate au adus un mare plus și era o mare nevoie în sectorul de imagistică de această investiție”, a spus Frintu Călin, medic specialist Radiologie si imagistica medicală.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 6 milioane de lei și vizează reducerea timpilor de diagnostic și de așteptare, scăderea riscului de erori, creșterea siguranței pacienților, protejarea mai bună a datelor medicale și eficientizarea activității administrative.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Scandalos! Polițist de frontieră reținut de DIICOT, pentru proxenetism și trafic de minori
Un simplu click, iar doctorul vede tot istoricul medical al pacienților! Digitalizare în forță, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara
Încep pregătirile pentru Târgul de Paște, la Timișoara! S-a deschis procedura de selecție a comercianților
Răzbunare extremă! Supărat că fosta iubită l-a dat pe mâna polițiștilor, un bărbat a lovit mașina femeii în trafic!
Mai puține infecții nosocomiale, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Un proiect de aproape 35 de milioane de lei a fost finalizat prin PNRR
Tragedie în vestul țării! Un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat în gol
Video: Orbit de putere, Simonis nu mai vede dezastrul pe care l-a creat! Președintele CJT acuză publicația Sursa de Vest de „manipulare”, deși imaginile sunt asumate, datate și localizate
Agenții economici din Timiș, informați despre noile reglementări privind securitatea la incendiu și protecția civilă, într-un seminar organizat de CCIAT și ISU Banat!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara lansează un nou program de master: Farmacovigilență și Monitorizarea Studiilor Clinice
Vrei să comercializezi produse specifice zilei de 8 Martie? De astăzi, îți poți depune cererea de înscriere
Adolescentă de 13 ani, rănită în urma unui accident! Mașina în care se afla a fost izbită de o alta
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DOTARE SOCIETATE PRIN INTERMEDIUL PROGRAMULUI DE DIGITALIZARE 2023”
Florica Chiriță, realeasă președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș!
Cu buldozerul pe Calea Aradului! Noi demolări impuse de Primăria Timișoara
Accident, pe linia de cale ferată, în apropiere de Timișoara! O camionetă a fost izbită de un tren cu călători
Un mărțișor… cu patru lăbuțe! Târg de adopții la Timișoara
UVT Liberty Marathon revine și în acest an! Au început înscrierile
Lasă un răspuns