Mai puține infecții nosocomiale, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Un proiect de aproape 35 de milioane de lei a fost finalizat prin PNRR

Micii pacienți ai Spitalului pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara vor beneficia de condiții mai sigure de tratament, după ce unitatea medicală a finalizat un proiect amplu, finanțat prin PNRR, ce vizează reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale și creșterea calității actului medical.
Proiectul, intitulat „Dezvoltarea infrastructurii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Louis Țurcanu» Timișoara în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”, a presupus dotarea spitalului cu echipamente moderne și tehnologii utilizate la standarde internaționale.
Concret, investițiile au inclus modernizarea blocului operator, dezvoltarea laboratorului de analize de microbiologie și achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale.
„Nu vom putea elimina complet infecțiile nosocomiale, indiferent câte proiecte PNRR am accesa și am duce la bun sfârșit. Ce putem face este să le reducem și să ne asumăm un obiectiv de onestitate. Acest lucru nu ține doar de un program de finanțare, ci de fiecare spital în parte”, a transmis Mihai Gafencu, managerul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Printre cele mai importante dotări se numără un robot chirurgical, Senhance by Asensus, cu sistem avansat de control haptic, care permite o precizie ridicată în timpul intervențiilor. Tehnologia ajută la reducerea riscului de leziuni, la scăderea duratei de spitalizare și la diminuarea infecțiilor postoperatorii.
„E o achiziție deosebită. El este deja în funcție, avem aproximativ 75 de copii operați cu el. Mai există un asemenea robot pus în funcție la București. Sunt singurele două pentru copii. E nevoie de dexteritate, e nevoie de răbdare, e nevoie de timp și de echipă care să opereze robotul, dar încă o dată pentru toată lumea. Nu robotul operează, chirurgii fac treaba mai departe. Robotul este aparatul cu care noi ne facem munca mai ușoară și mai performantă pentru ca să putem crește calitatea actului chirurgical. Ce pot să spun este că funcționează, dorim să dezvoltăm și suntem într-o poziție privilegiată prin calitatea pe care putem să o oferim copiilor”, a spus Călin Popoiu, medic primar Chirurgie si Ortopedie pediatrică.
În prezent sunt patru chirurgi, grupați în două echipe, și trei asistente care sunt specializate să poată opera robotul, însă, potrivit reprezentanților unității medicale, în viitor, vor fi instruite și alte cadre medicale pentru a extinde utilizarea acestei tehnologii și a crește capacitatea de intervenție.
Blocul operator și unitățile de terapie intensivă au fost echipate cu sisteme de control microbiologic al aerului, iar stația de hemodializă a fost dotată cu două aparate noi, inclusiv un sistem modern care optimizează tratamentul și reduce riscul de infecții prin diminuarea etapelor de manipulare.
Laboratorul de analize de microbiologie a fost dezvoltat prin achiziția de analizoare automate pentru identificarea microorganismelor și realizarea antibiogramelor, precum și prin introducerea unor sisteme de testare a sensibilității la antibiotice. Automatizarea proceselor contribuie la reducerea erorilor și la obținerea mai rapidă a rezultatelor, facilitând stabilirea unui tratament corect și eficient.
„Orice diagnostic dat rapid înseamnă o șansă mai mare pentru copii. Am beneficiat de aparatură ce a pornit practic de la toți pașii de diagnostic al unei infecții. Începând cu o linie automată de însămânțare, practic proba aici este direct recoltată de asistentă și trimisă direct în laborator. Riscul de contaminare este minim pentru proba pacientului. Avem și două aparate de sistem de detecție și de identificare microbiană, prin două tehnici care dau rezultatele imediate, adică în mai puțin de un minut, identificarea germenului. Am beneficiat, de asemenea, de centrifugi, de aparatură ce este utilă pentru prepararea probelor în laborator. Toată aparatura ce a fost utilă pentru un diagnostic cât mai rapid și cât mai exact. Așa că putem spune că suntem în, cel puțin partea de microbiologie este un laborator care este automatizat complet”, a spus și Iulia Bagiu, medic Medicină de laborator și Microbiologie Medicală.
Proiectul a inclus și achiziționarea unor sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, echipamente automate pentru dezinfecția aerului, suprafețelor și echipamentelor, precum și un sistem modern de sterilizare a instrumentarului medical. De asemenea, au fost introduse echipamente pentru monitorizarea încărcăturii microbiologice din aer și de pe suprafețe.
„Au fost achiziționate 3 centrale de tratare a aerului. Sigur că ele au fost montate pe clădirile vechi, una este în blocul operator, două sunt pe ATI, una ATI chirurgical și una ATI terapie intensivă medicală. Ele au fost recent montate, sunt extraordinare, sunt de clasa 1 respectiv 2, au toate filtrele posibile, plus presiune negativă-pozitivă pe fiecare salon, reglare de temperatură pe fiecare salon, deci sunt centrale profesionale și extraordinare pentru spitalul de copii. Au mai fost achiziționate aparate de dializă, autoclave, sterilizatoare cu abur și plasma pentru biberonerie și pentru blocul operator plasma. Au mai fost achiziționate aparatură și pentru compartimentul de două aparate, unul este un tester pentru recoltare de probe rapide și unul pentru aero-microfloră și multe, multe alte aparate importante în prevenirea infecțiilor”, a completat Carmen-Ana Kemper, medic primar Epidemiologie.
Valoarea totală a investiției este de aproape 35 milioane de lei.



Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Bianca Albei See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Bianca Albei See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Bianca Albei See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Bianca Albei See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Bianca Albei See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Bianca Albei See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Bianca Albei See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Bianca Albei See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Bianca Albei See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Bianca Albei See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Bianca Albei See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Bianca Albei See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Bianca Albei See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Bianca Albei See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Bianca Albei See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Bianca Albei See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Bianca Albei See Full Bio








Lasă un răspuns