Un nou scandal la Timișoara! Al doilea post de viceprimar crează tensiuni pe scena politică, inclusiv în interiorul PNL, care este dispus să cedeze portofoliul către USR
Cu cel mai mare număr de consilieri locali, dar fără a deține majoritatea, USR Timiș își dorește și cel de-al doilea post de viceprimar al orașului de pe Bega, după cel ocupat de Ruben Lațcău.
Conform unor surse, liberalii ar fi de acord cu acest lucru, iar portofoliul urmează să îi revină Paulei Romocean.
Situația crează nemulțumiri chiar în interiorul PNL Timiș, unde au apărut voci care contestă decizia conducerii organizației și consideră că al doilea viceprimar ar trebui să fie liberal.
Printre cei care se delimitează public de hotărârea liderilor PNL se numără și vicepreședintele Consiliului Județean, Alin Popoviciu.
„Consider că pentru PNL este absolut necesar să-și continue munca în administrația locală din Timișoara, cu atât mai mult cu cât componenta liberală din conducerea Primăriei Timișoara trebuie întărită pentru a evita eventualele derapaje ale administrației USR, așa cum, de exemplu, se întâmplă cu taxele și impozitele locale pentru anul 2025, subiect asupra căruia am atras deja atenția. PNL Timiș are consilieri locali aleși foarte pregătiți și capabili care sunt convins că pot reprezenta valorile liberale în conducerea Primăriei Timișoara. De aceea, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, susțin ca al doilea viceprimar al Timișoarei să aparțină Partidului Național Liberal”, a scris Alin Popoviciu, pe facebook, în urmă cu puțin timp.
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș mai spune că este obligatoriu ca cel de-al doilea viceprimar să fie desemnat de aceeași majoritate formată la nivel național: PNL-PSD-USR.
O poziție similară are și liderul PSD Timiș, care îi acuză pe liberali de trădare, în contextul în care protocolul semnat de cele două formațiuni prevedea ca al doilea viceprimar să provină fie din rândurile social-democraților, fie din ale liberalilor.
„Protocoalele sunt făcute pentru a fi respectate, iar în urmă cu câteva luni am semnat un astfel de document cu PNL Timiș, care prevedea inclusiv susținerea unui viceprimar din partea alianței PSD-PNL la Timișoara. Astăzi, aflu cu surprindere că partenerii liberali au de gând să voteze al doilea viceprimar USR, ceea ce încalcă protocolul. Noi rămânem consecvenți și corecți în privința documentelor semnate și vom propune alegerea unui viceprimar al Partidului Național Liberal. Așa cum am mai spus, nu este normal ca întreaga putere să aparțină unui singur partid politic. În același timp, parte a înțelegerii pe sub masă dintre USR și PNL este susținerea majorării taxelor. Aceasta contravine inclusiv declarațiilor făcute de Ilie Bolojan, care anunța că liberalii nu sunt adepții creșterilor de taxe. PSD nu este de acord cu împovărarea timișorenilor și a mediului de afaceri cu dări majorate, Timișoara având oricum cele mai mari taxe și impozite din România. Acest lucru trebuie să se schimbe”, transmite Alfred Simonis.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Petronela Axinte See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Petronela Axinte See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Petronela Axinte See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Petronela Axinte See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Petronela Axinte See Full Bio








Lasă un răspuns