Skip to main content

Un nou proiect educativ al Departamentului de Asistență Socială din cadrul UVT: „STOP discriminării prin limbaj”

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara va  lansa o inițiativă care-și propune eliminarea progresivă din spațiul public a unor cuvinte care accentuează starea de marginalizare a unor persoane dezavantajate social.

Proiectul este realizat de Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, împreună cu Asociaţia Academia Mămicilor din Timişoara (AMT – C.C.A.S.).

Nu de puține ori, în media, pe bloguri, vloguri, în declarațiile unor factori de decizie, etc, se utilizează formulări de genul  „boschetarii / aurolacii de la Gara de Nord” în loc de „persoanele fără adăpost”, ori „bătrânii de la azilul” în loc de „vârstnicii”,  sau „persoanele cu handicap” în loc de „persoanele cu dizabilități”,  „țiganii din Rahova” în loc de „romi”, ”nebunii umblă liberi” în loc de „persoanele cu tulburări psihice”, iar exemplele pot continua.

Situațiile de utilizare incorectă a limbajului de asistență socială pot pune în discuție probleme ce țin de zonele discriminării, rasismului, marginalizării indivizilor și grupurilor vulnerabile.       

Proiectul constă într-o monitorizare și înregistrare a informațiilor din spațiul public (presa online, emisiuni, dezbateri tv etc) realizată de 12 studenți de la specializarea Asistență Socială din cadrul UVT, pentru identificarea unor formulări ca cele prezentate mai sus. Într-o etapă ulterioară se vor transmite scrisori, prin email sau în format fizic, tuturor celor care utilizează asemenea expresii, indicându-se formularea corectă, cu rugămintea de utilizare pe viitor a acestor variante. De asemenea,  cadre didactice de la Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din UVT vor organiza cursuri gratuite pentru o utilizare etică a limbajului, adresate jurnaliștilor, liderilor de opinie, purtătorilor de cuvânt etc. Sunt gândite și acțiuni de premiere a persoanelor publice care folosesc corect referirile despre persoanele vulnerabile.

Trebuie precizat că această realitate are la bază cercetări sociologice realizate încă din anul 2006 la Departamentul de Asistență Socială din UVT, identificându-se la nivel național sute de situații în care se accentuează starea de marginalizare prin utilizarea unui limbaj incorect și lipsit de deontologie. Inițiativa acestui proiect poate fi considerată o salvgardare a terminologiei din domeniul asistenței și protecției sociale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ