Un fost manager al Spitalului Județean cere o ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru achiziționarea VACCINULUI împotriva rujeolei


Ciprian Bogdan, fost manager al Spitalului Județean Timișoara, vine cu propuneri pentru Ministerul Sănătății în contextul epidemiei de rujeolă, care a ucis deja 24 copii în toată țara.
Luarea de poziție vine în urma propunerii legislative inițiate de PSD, care susține că părinții care nu și-au vaccinat copii nu vor mai avea voie să-și înscrie micuții la școală. Fostul manager al Spitalului Județean Timișoara susține că propunerea legislativă, aflată la ora actuală în dezbatere, nu este una bine venită.
„Noi nu suntem capabil să explicăm beneficiile vaccinării și atunci încercăm să mascăm printr-o lege. Nu este oportun acum să dăm o astfel de lege. Nu va face decât să polarizeze cele două tabere, iar rezultatul va fi o scădere a ratei de vaccinare. Nu poți să spuni că nu primești un copil la școală că nu e vaccinat, când constituția conferă dreptul la educație”, a explicat Ciprian Bogdan, care nu critică pur și simplu lipsa de viziune a Ministerului Sănătății, ci vine și cu propuneri concrete.
Practic, acesta cere autorităților centrale o ordonanță de urgență, care să prevadă achiziționarea, în cel mai scurt timp, a tuturor dozelor de vaccin necesare, având în vedere că România se află în criză acută, chiar în plină epidemie.
„Nu vreau doar să criticăm lipsa de activitate, ci să propun câteva soluții. Sunt trei direcții principale. Trebuie să dăm o ordonanță de urgență. E justificată și putem face o procedură de achiziție directă. Așa putem trece de criză. Nu putem pedepsi părinții că nu-și vaccinează copii, când noi nu avem vaccinul pe stoc. Apoi trebuie să facem contracte multi anuale, pe trei sau cinci ani. Altfel, vom avea aceleași sincope în achiziționarea de vaccinuri, nu nu vorbesc aici doar de vaccinul ROR”, a mai declarat fostul manager de spital.
Acesta mai explică, de asemenea, faptul că un rol important în prevenția rujeolei o au medicii de familie. De aceea spune că aceștia ar trebui stimulați financiar, după modelul francez, pentru a demara campanii în care să explice beneficiile vaccinării. Nu în ultimul rând, în soluțiile propuse, Cirprian Bogdan cere Ministerului Sănătății realizarea unei strategii de comunicare, prin care să se combată falsele informații apărute despre vaccinare.
De la începutul epidemiei de rujeolă, la nivel național s-a înregistrat 24 de decese, 8 dintre acestea fiind în județul Timiș: În total, au fost confirmate peste 5000 de cazuri.
„Urmăresc subiectul și nu văd o viziune a Ministerului Sănătății. Situația e foarte gravă nu avem nici măcar date statistice precise, un site pe care să poată fi acestea consultate. Rata de vaccinare pentru rujeolă a fost, în 2015, 67%, asta după ce în 2010 aveam 94%. Rata recomandată de vaccinare este de 95%. Specialiștii spun că sub 80% e grav, iar sub 60% e catastrofă. Nu știm unde suntem acum, dar nu pare că am îmbunătățit ceva”, a mai spus Ciprian Bogdan.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Incendiu violent într-un bloc! Zeci de oameni au ieșit în grabă din locuințe
Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Alice TRIFU See Full Bio

Aquatim anunță mai multe lucrări, în perioada următoare! Vezi localitățile unde vor fi probleme cu apa
La începutul săptămânii, Aquatim are programate mai multe lucrări. Alice TRIFU See Full Bio

Șofer încătușat de polițiști! A fost prins beat la volan, două zile consecutiv!
Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Alice TRIFU See Full Bio
House of Lazart transformă arta în sprijin pentru copiii vulnerabili! Lansare de colecție și eveniment caritabil
House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Alice TRIFU See Full Bio
Porți deschise la Opera Națională din Timișoara! Descoperă spațiile de dincolo de scenă, prin tururi ghidate, dar și secrete din spatele producțiilor
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul larg să descopere universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise. Alice TRIFU See Full Bio

Tinerii din Timișoara, invitați să-și descopere direcția în carieră, la BRIDGE, un eveniment organizat de AISEC
Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Alice TRIFU See Full Bio

Grindeanu, tranșant după întâlnirea regională de la Timișoara! Lucrurile nu mai pot continua așa!
PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Alice TRIFU See Full Bio

Călin Dobra câștigă definitiv procesul cu fostul primar, Claudiu Buciu! Probele care au cântărit greu, în decizia magistraților
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Alice TRIFU See Full Bio

CCIA Timiș sprijină mediul de afaceri în adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Alice TRIFU See Full Bio

Atenție, șoferi! Mai multe locuri de parcare devin indisponibile temporar! Se curăță străzile orașului
Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Alice TRIFU See Full Bio
VIDEO: Doi samsari imobiliari din PSD dau lovitura pe piața imobiliară. Tranzacția dubioasă care îl leagă pe Alfred Simonis de Raimond Rusu, primarul controversat din Becicherecu Mic
Aproape 3 hectare de teren intravilan, parcelat și poziționat în comuna Sânandrei, la drumul județean, au fost cumpărate la un preț de doar 11 euro pe metru pătrat. De șapte ori sub nivelul pieței. Alice TRIFU See Full Bio
Banatul, între gastronomie și marketing politic din bani publici! Alfred Simonis gătește și servește manipularea cu succes
În politica locală, există două tipuri de proiecte: cele care schimbă realitatea și cele care schimbă percepția asupra ei. Alice TRIFU See Full Bio
Vaporașele de pe Bega vor circula în continuare pe traseu restrâns! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Alice TRIFU See Full Bio

Concedieri la Primăria Ghiroda! Se face redimensionarea aparatului administrativ, în baza ordonanței Guvernului
Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Alice TRIFU See Full Bio

Bărbat, amenințat cu un briceag și jefuit, în stradă! Banditul era chiar partenerul de pahar
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărit. Alice TRIFU See Full Bio
Diagnostic, tratament și monitorizare la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Alice TRIFU See Full Bio
Un nou tronson de cale ferată modernizată, deschis între Lugoj și Timișoara Est
Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Mesaj alarmant pe social media! O persoană anunță că strânge fonduri pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan! Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă, care instigă la violență asupra unui demnitar public. Alice TRIFU See Full Bio








Lasă un răspuns