Skip to main content

Un fel de Colectiv, în Macedonia de Nord! Zeci de morți și peste 150 de răniți, în urma unui incendiu izbucnit la un club de noapte

XPilates & Spa

O tragedie asemănătoare celei de la Colectiv s-a petrecut noaptea trecută, în Macedonia de Nord. Potrivit ministrului de Interne, Panche Toshkovski, cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi alte peste 150 au fost rănite.

Conform jurnaliștilor de la site-ul de știri Al Jazeera, un incendiu violent a izbucnit în jurul orei locale 03:00, în clubul de noapte Pulse, din Kocani, situat la aproximativ 100 de kilometri de capitală. În acel moment, pe scenă era trupa hip-hop DNK, foarte populară în țară.

Potrivit aceleiași surse, incendiul ar fi putut fi provocat de folosirea unor dispozitive pirotehnice, mai exact, a unor artificii pentru interior, folosite în timpul spectacolelor.

Ministrul Afacerilor Interne al Macedoniei de Nord, a declarat pentru sursa citată că „în timp ce erau porniți (n.a. artificiile), scânteile au cuprins tavanul, care era din material ușor inflamabil, după care focul s-a extins rapid în întreaga discotecă, creând un fum gros”.

Situația amintește de tragedia de la Colectiv, din 2015, când un incendiu extrem de violent a izbucnit din cauza unor dispozitive pirotehnice, iar flăcările au cuprins cu repeziciune pereții clubului din București.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

author avatar
Sursa de Vest