Skip to main content

Un copil și mama lui, victime ale unui accident, lângă Timișoara! Impact violent între o mașină și un tractor

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Un copil în vârstă de doar 6 ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier grav petrecut în apropiere de Timișoara, unde un tractor a lovit în plin, o mașină.

La fața locului au ajuns imediat echipaje medicale dar și polițiști, care au stabilit că de vină a fost șoferul utilajului agricol.

„Un bărbat în vârstă de 44 de ani a condus un tractor pe DJ 593, dinspre localitatea Peciu Nou înspre localitatea Giulvăz, iar, la un moment dat, la schimbarea direcției de mers, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla regulamentar angajat în depășirea sa, condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani”, transmite IPJ Timiș.

Accidentul s-a produs pe DJ 593, între localitățile Peciu Nou și Giulvăz, iar în urma impactului au fost rănite două persoane.

Este vorba despre o femeie de 32 de ani și copilul ei, în vârstă de 6 ani, ambii pasageri în autoturism. Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital,

În paralel, polițiștii au deschis în acest caz, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească exact cum s-a petrecut totul.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, iar la fața locului au ajuns, de urgență, mai multe echipaje de intervenție.
După ce în luna mai Festivalul Întoarcerea la Folk a împlinit 3 ani de existență, luna iulie aduce o nouă aniversare importantă pentru iubitorii muzicii cu suflet: 5 ani de la lansarea Mișcării Culturale Întoarcerea la Folk.
Timișoara are un nou motiv de mândrie! Victor Dominic Onică, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Bănățean, a cucerit locul I și titlul de campion european de șah clasic școlar la categoria Under 17. ,
La aproape trei săptămâni de la primul anunț privind intenția Consiliului Județean Timiș de a cumpăra Castelul Royal, lucrurile intră în linie dreaptă.
Începând din anul universitar 2024-2025, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara organizează, în colaborare cu Facultatea de Drept a Universității din Torino, un nou program de studii integrat, cu diplomă dublă de licență și masterat în drept european și internațional.
Un scandal uriaș a izbucnit în plină stradă, între un bărbat și o adolescentă. Imaginile cu întreaga scenă au fost urcate pe rețele de socializare, iar polițiștii s-au autosesizat și au deschis o anchetă după ce au văzut imaginile pe internet.
Grupa 2014 a academiei CSC Ghiroda a participat, în acest weekend, la prestigiosul turneu internațional de fotbal „Memorial Milenko Jerković”, dedicat categoriei de vârstă U11, desfășurat în Livana, în vecinătatea orașului Osijek, Croația.