Skip to main content

VIDEO Un bărbat de 47 de ani a pus pe jar polițiștii, pompierii, dar și echipaje medicale! S-a urcat pe o macara și amenință că se aruncă în gol

XPilates & Spa

Un bărbat de 47 de ani a mobilizat mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe, după ce s-a urcat pe o macara și amenință că se aruncă în gol.

Bărbatul a intrat pe șantierul de la Centrul de Mari Arși, de lângă Spitalul Județean, și s-a urcat pe macara, la aproximativ 20 de metri înălțime.

După ce l-au observat, muncitorii au încercat să-l convingă să se dea jos, însă pentru că a refuzat, aceștia au sunat la 112 și au cerut ajutor autorităților.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție. Chiar la această oră, salvatorii încearcă să-l convingă pe bărbatul care din primele informații se află și în stare de ebrietate, să se dea jos.

Astăzi, în jurul orei 14:50, polițiștii Secției 2 Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, un bărbat a urcat pe o macara din șantierul ce se află în apropierea Spitalului Județean și amenință că se aruncă. La fața locului, s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Totodată, acolo sunt prezenți polițiștii negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și pompierii din cadrul ISU Banat”, transmite IPJ Timiș.

(foto: arhivă)

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ