Skip to main content

Ultimele noutăți legislative privind siguranța alimentelor și igiena produselor, prezentate agenților economici timișeni, într-un seminar organizat de CCIAT!

XPilates & Spa

Camera de Comerț din Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția de Sănătate Publică, sub egida Instituției Prefectului Timiș, a organizat astăzi seminarul de informare privind siguranța alimentelor și igiena produselor, sub genericul „Noutăți legislative, norme și standarde în sănătatea publică și siguranța alimentelor”.

Principalele aspecte dezbătute fac referire la reglementările din domeniul siguranței alimentelor și al normelor de igienă, măsurile de autocontrol obligatorii implementate de agenții economici, precum și sancțiunile pentru nerespectarea legislației în vigoare.

Iată că astăzi avem două instituții de mare importanță. Din punctul meu de vedere, dacă nu avem grijă de sănătate, nu putem face nimic. Este foarte importat tot ce se întâmplă, doar că sănătatea este în primul rand pentru toată lumea. Aceste seminarii pe care le organizăm, le facem și pentru noile reglementări legislative, dar și pentru a preveni ceea ce se poate întâmpla într-o firmă. Și o să vedeți, pe parcursul seminarului, vor fi tot felul de întrebări, unele pot părea depășite. De exemplu, legea a apărut acum trei ani, dar încă au nelămuriri. Și asta mă bucură foarte mult, pentru că după ce o firmă va primi toate răspunsurile, nu va mai putea fi penalizată. De aceea noi insistăm la firme să vină și să pună întrebări„, spune Florica Chiriță, președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Reprezentanții DSVSA Timiș au vorbit despre măsurile suplimentare de prevenire a bolilor cu impact economic – febra aftoasă și pesta micilor rumegătoare; riscurile asociate materiei prime – carnea, lactate, ouă – în alimentația publică și industria alimentară; cerințe legislative privind măsurile de autocontrol obligatorii pe care trebuie să le implementeze operatorii din industria alimentară și alimentație publică.

E foarte important ca tot ceea ce apare nou din punct de vedere legislativ, precum și toate provocările noi care apar să poată să fie discutate și explicate repede, în special cu cei care sunt direct interesați. Pentru că vorbeam de provocări, din păcate de la ultima întâlnire de anul trecut, am avut o evoluție a unei boli infecțioase destul de contagioasă. Este vorba de pesta micilor rumegătoare. Știți că a durat câteva luni până am reușit să stabilizăm și să lichidăm ultimele focare. Dar din nefericire, acum ne confruntăm cu o problemă și mai importantă, cu cea mai periculoasă boală infecțioasă existentă, este vorba despre febra aftoasă, despre care ați scris cu toții în ultimele luni, care a evoluat, și încă evoluează în Ungaria și Slovacia. Din fericire până la data de astăzi nu am avut nicio suspiciune pe teritoriul României și nici în țări vecine celor două, dar asta nu înseamnă că nu suntem în continuare pregătiți și nu am luat măsuri de prevenire. E un fel de apocalipsă a bolilor pentru animale. De aceea o tratăm cu grijă și măsurile sunt destul de severe în vederea prevenirii apariției acestei boli. Chiar la începutul săptămânii trecute am primit și o decizie din partea Comisiei Europene, prin care măsurile restrictive s-au restrâns, rămânând în vigoare doar cele din zonele de protecție. Adică nu mai avem de-a face cu o măsură de restricție pe teritoriul întregii țări. Vom discuta cu producătorii, crescătorii, fermierii, cu cei care folosesc produsele de origine animală în vederea prelucrării despre menținerea în continuare a unor restricții și despre modul în care se pot păzi astfel încât să ne le fie afectată activitatea comercială, cât și a nu răspândi boala„, spune Flaviu Nicoară, director executiv al DSV Timiș.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au abordat mai multe subiecte, printre care reglementările igienico-sanitare privind condițiile de igienă în unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, dar și noile prevederi legislative în domeniul igienei saloanelor de înfrumusețare și saloanelor de tatuaj, piercing și implantare dermală.

Totodată, directorul DSP Timiș, Florin Ardelean a făcut și o scurtă sinteză a cazurilor medicale îngrijorătoare raportate în primul trimestru al acestui an.

Am pregătit o mică statistică a bolilor care eu zic că sunt îngrijorătoare. Am început cu o raportare de către spitale publice și private pe trimestrul 1 – 2025, la nivelul județului Timiș. Am avut în evidență 15.586 de cazuri oncologice, din care 738 cazuri noi. Aici vestea bună este că s-a demarat contractul pentru a ridica Institutul Oncologic, acum s-a trecut la proiect, care vrem să se rezolve cât mai repede, de la 8 la 6 luni, iar în acea perioadă să se execute demolarea acestui spital, care va avea 250 de paturi. Bolile oncologice sunt pe locul 2 ca și comorbidități după bolile cardio-vasculare. De aceea ne dorim acest spital în zona de vest, ca pacienții să nu se mai deplaseze la Cluj, Iași, București, Viena, și să fie tratați aici de medici profesioniști. O altă statistică ne arată că rujeola, de la începutul anului, au fost 74 de suspiciuni, dintre care 53 de cazuri confirmate. La viroze și infecții respiratorii au fost 359, din care 32 de internări, pneumonii 50, din care 38 de internări, gripe din fericire nu am avut niciun caz în ultima săptămână„, a declarat Florin Ardelean, director executiv DSP Timiș.

La seminar au participat peste 100 de agenți economici din județ.

CCIAT pregătește în perioada următoare alte două seminarii de informare, primul cu Agenția de Mediu și Garda de Mediu Timiș, iar cel de-al doilea cu AFIR.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Close-up of a patient's mouth during a dental examination with a mirror and dental scaler in use.

Amânarea vizitei la medicul stomatolog până în momentul apariției durerii, automedicația și administrarea antibioticelor fără recomandare medicală se numără printre cele mai frecvente cauze care îi aduc pe pacienți la Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă după ce un bărbat a prezentat un permis de conducere fals. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal începând de astăzi, după mai multe zile în care transportul public a fost afectat de temperaturile extreme. Sursa de Vest See Full Bio

Nighttime yard fire with flames and smoke; a metal fence and debris, firefighters spraying water toward the blaze.

Echipaje de pompieri au intervenit de urgență azi-noapte pentru lichidarea unui incendiu violent, izbucnit la terasa unui restaurant. Sursa de Vest See Full Bio

Valul de căldură continuă să afecteze o mare parte a țării, iar meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă astăzi, în intervalul orar 10:00–21:00. Sursa de Vest See Full Bio

Skater launches off a ramp, mid-air, performing a kickflip while others watch in a sunny park.

AnonimTM se alătură programului Ziua Timișoarei și transformă Bulevardul Nicolae Titulescu (Zona Uszoda) într-un spațiu dedicat culturii urbane, sporturilor pe roți și muzicii electronice. Sursa de Vest See Full Bio

Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate astăzi, cu câteva ore mai devreme față de calendarul inițial anunțat. Sursa de Vest See Full Bio

Ambulance and emergency responders on a sunny rural road at a two-car crash scene with one car off the road beside a fence.

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în aceastp după-amiază pe raza localității Bârsău, din județul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația tramvaielor, mâine, 1 iulie, în intervalul orar 07:30–15:00, ca urmare a închiderii traficului rutier în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Modern dental treatment room with a blue reclining chair, yellow blinds, and dental equipment nearby.

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, continuă demersurile de extindere a serviciilor publice la nivel de cartier, vizând transformarea a 11 spații aflate în proprietatea orașului în cabinete medicale, centre educaționale și puncte de sprijin pentru comunitate. Sursa de Vest See Full Bio

Beige four-story building with large windows and a blue 'www.uvt.ro' sign on the roof, tree branches partially framing the scene.

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat astăzi un eveniment de prezentare și comunicare publică în cadrul căruia au fost sintetizate rezultatele și indicatorii proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, cofinanțat prin PNRR. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturile ridicate îi determină pe tot mai mulți oameni să caute răcoarea în râuri, lacuri, iazuri sau alte cursuri de apă. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

România se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de vreme extremă din această vară, după ce meteorologii au emis avertizări succesive de caniculă și instabilitate atmosferică pentru mare parte a țării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest