Ultimă oră! A fost găsit și trupul bărbatului de 48 de ani, mort în accidentul de la Coronini!
Bărbatul de 48 de ani, dispărut în Dunăre după de mașina în care se afla alături de familia sa a plonjat în apă, a fost găsit.
Trupul bărbatului a fost găsit plutind pe apă, la peste 40 de kilometri distanță de locul accidentului, pe teritoriul Serbiei, fiind în stare avansată de putrefacție.
Cadavrul a fost identificat cu ajutorul unor documente personale găsite asupra sa.
CITEŞTE ŞI: [FOTO] Mită electorală la Checea! Liberalii au început să cumpere voturi
Familia a fost deja anunțată, iar acum așteaptă efectuarea autopsiei.
Vă reamintim că în data de 7 octombrie a avut loc un cumplit accident pe raza localității Coronini din județul Caraș-Severin.
O mașină în care se aflau cinci persoane, șoferul și o familie formată din mama, tata și doi copii, a plonjat în apele Dunării.
Singurul care a reușit să se salveze este șoferul mașinii, restul persoanelor au fost date dispărute la momentul respectiv, după ce au fost luate de curenții puternici ai Dunării.
CITEŞTE ŞI: Ambuscadă în trafic pentru prinderea hoților ce au jefuit un cazinou!
Prima persoană găsită a fost mama, care a fost dusă de apă 60 de km, până pe teritoriul Serbiei, la o săptămână a fost găsită și fetița de 3 ani, la aproximativ 10 km de locul accidentului, după alte câteva zile a fost găsit și trupul băiatului de 22 de ani la 20 de km distanță de locul unde a plonjat mașina în apă și abia acum, la aproape trei săptămâni de la accident a fost găsit și trupul bărbatului.
Lasă un răspuns