Trei turiști s-au RĂTĂCIT pe munte, la Băile Herculane
Acțiune de urgență a salvamontiștilor din Băile Herculane, în miez de noapte! Aceștia au avut o misiune extrem de dificilă după ce trei turiști din Arad s-au rătăcit pe munte, într-o zonă cunoscută ca fiind periculoasă.
Este vorba despre Peretele Șoimului, zonă extrem de îndrăgită de alpiniști. Deși aveau pregătire în acest domeniu, cei trei tineri din Arad au rătăcit poteca de întoarcere la baza peretelui.
Conform jurnaliștilor de la InfoCS.ro, aceștia au ajuns într-o zonă deosebit de accidentată cu pereţi de stâncă verticali, prăpăstii de zeci de metri şi poteci foarte înguste. Fiind și noapte, n-au mai reușit să se descurce și au sunat după ajutoare.
Astfel, salvamontiștii au pornit la drum în jurul orei 00.00. Din fericire, i-au găsit pe cei trei la timp și i-au ghidat spre baza muntelui, acești ajungând acolo teferi și nevătămați.
Lasă un răspuns