Skip to main content

Traseu modificat temporar, pe linia 16, la sfârșit de săptămâna, din cauza unei competiții de ciclism! Cum vor circula troleibuzele?

XPilates & Spa

Se modifică traseul liniei 16, duminică, o bună parte din zi, anunță reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara.

Mai exact, cu ocazia desfășurării competiției de ciclism „ Poli Bike Challenge”, în intervalul orar, 11:30 și 17:00, troleibuzele de pe linia 16 vor urma traseul liniei 15, dus-întors, între Poșta Mare și Complexul Studențesc.


Competiția de ciclism este de tip criterium prin care Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, continuă să promoveze sportul și tradiția în cadrul comunității academice, dar și în societate.

Se adresează copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, prin 9 curse dedicate fiecărei categorii în parte.

Deschiderea celei de-a IV-a ediții a Poli Bike Challenge va avea la ora 11:30, iar la 11:45 se va da startul în turul festiv. La ora 12:00 va începe prima cursă, cea Family, iar la ora 16:00, ultima cursă, cea elite.

Ca și la edițiile anterioare, se va organiza și o tombolă, unde cei mai norocoși pot câștiga trei biciclete, precum și numeroase alte premii surpriză oferite de partenerii competiției. Pentru cursele Open, Amatori și Elite se acordă și premii în bani.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest