Skip to main content

Transformare totală! „Școala mică” din cartierul Plopi va deveni o grădiniță modernă!

Primăria Timișoara investește în transformarea clădirii denumită „Școala mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță nouă, în care elevii timișoreni vor beneficia de condiții de învățare moderne.

Clădirea situată pe str. Jókai Mór nr. 29 este în stare gravă de degradare, iar locuitorii din zonă au cerut reabilitarea construcției în cadrul programului de bugetare participativă 2023.

Autoritățile locale au parcurs pașii necesari pentru realizarea proiectului, iar ulterior, primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru serviciile de proiectare.

„După ce ani de zile a stat abandonată și s-a furat tot ce se putea, fosta școală mică din Plopi primește acum o nouă viață, datorită implicării comunității locale. Transformarea acestui spațiu abandonat în grădiniță aparține celor din zonă, care au depus proiect de bugetare participativă și apoi au mobilizat și convins comunitatea să le voteze proiectul. E încă un model de bună colaborare între comunitate și administrație în beneficiul timișorenilor”, spune primarul Dominic Fritz.

Proiectul prevede reabilitarea termică a clădirii, renovarea interioară și dotarea acesteia cu mobilier și echipamente moderne, înlocuirea rețelei electrice, de apă, canal, iluminat și încălzire, precum și amenajarea curții exterioare și a zonei de joacă.

Proiectul este inclus în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și va fi depus și pentru finanțare europeană.

Contractul de proiectare are o valoare de 152.320 lei (TVA inclus) și a fost atribuit firmei ATAMORA SRL, care are la dispoziție 130 de zile pentru a realiza studiile și documentațiile necesare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

restrictii trafic
Anunț important pentru șoferii care tranzitează centrul orașului! Municipalitatea anunță că închiderea circulației rutiere, pentru remedierea unei avarii la o conductă magistrală de apă.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face cunoscută firmelor timișene oportunitatea de a lua parte la o misiune economică în Brazilia și Argentina, care va avea loc în perioada 30 martie-10 aprilie.
Revolta mediului de afaceri din Timișoara, vizavi de nivelul impozitelor și taxelor locale atinge un punct maxim, mai ales după ce liberalii au propus diminuarea taxei adiționale de la 50%, la 38,5%.
Accident cumplit, în urmă cu puțin timp, provocat de șoferul unei mașini care a intrat într-o depășire periculoasă și nu a observat la timp, un alt autorurism care încerca să vireze la stânga.
Se apropie perioada comemorării eroilor din decembrie 1989, iar cu această ocazie, Filarmonica Banatul organizează un spectacol dramatic-simfonic, intitulat „Recviem IN MEMORIAM”, dedicat victimelor comunismului.
România și Bulgaria vor adera la Schengen cu granițele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025! Decizia luată în Consiliul Justiție și Afaceri Interne a fost anunțată de președinția maghiară a Uniunii Europene.
Proiectul de hotărâre privind nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 continuă să stârnescă nemulțumiri, în rândul antreprenorilor, dar și a persoanelor fizice.