Skip to main content

Tragedie, în zorii zilei! Un bărbat a murit pe loc, după ce a fost lovit de o mașină

XPilates & Spa

Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 69 de ani. Și-a pierdut viața, după ce a fost izbit de un autoturism.

Tragedia s-a petrecut în această dimineață, puțin înainte de ora 07:00, în localitatea Șoimi, județul Bihor.

Potrivit polițiștilor, o femeie de 37 de an conducea o mașină pe drumul județean 709A, înspre municipiul Beiuș, când, la intersecție cu drumul comunal 210, a lovit bărbat de 69 de ani, care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.

Din nefericire, leziunile bărbatului au fost prea grave, iar acesta a murit la fața locului.

Oamenii legii au testat conducătoarea auto cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat faptul că aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Ea s-a ales însă cu dosar penal pentru ucidere din culpă, însă cercetările continuă, urmând ca poliţiştii să stabilească exact cum s-a petrecut cumplitul accident.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un incident extrem de grav a pus pe jar autoritățile din vestul țării, după ce un bărbat în vârstă de 66 de ani a ajuns în stare critică la spital. Sursa de Vest See Full Bio
La Școala Gimnazială Giarmata a avut loc o întâlnire dedicată siguranței copiilor, în cadrul căreia elevii au discutat deschis despre unele dintre cele mai sensibile și actuale probleme cu care se confruntă zi de zi. Sursa de Vest See Full Bio
Elevii Școlii Gimnaziale Giarmata au participat, astăzi, la o activitate de educație preventivă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, în cadrul proiectului „Școala ta în siguranță”. Sursa de Vest See Full Bio
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de MARKETING DIGITAL. Sursa de Vest See Full Bio
Elevii de la British International School Timișoara au marcat Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului printr-o acțiune plină de empatie și solidaritate, dedicată copiilor internați la Spitalul de Copii din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Indicatoare de avertizare privind riscul de roaming involuntar au fost montate pe mai multe drumuri naționale din județul Timiș, în apropierea frontierei cu Serbia. Sursa de Vest See Full Bio
primaria tm
Ai avut nevoie de informații de la administrația locală, dar nu ai știut unde să le cauți sau cum să le găsești mai repede? Primăria Timișoara vine cu o soluție digitală: „Timi”, asistentul virtual bazat pe inteligență artificială. Sursa de Vest See Full Bio
Polițiștii au identificat autorul incendiului de pe bulevardul Republicii din municipiul Reșița, petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Sursa de Vest See Full Bio
Accident, în această dimineața în centrul Timișoarei, unde, cel mai probabil din cauza vitezei, un șofer a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit șoseaua. Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 69 de ani. Și-a pierdut viața, după ce a fost izbit de un autoturism. Tragedia s-a petrecut în această dimineață, puțin înainte de ora 07:00, în localitatea Șoimi, județul Bihor. Potrivit polițiștilor, o femeie de 37 de an conducea o mașină pe drumul județean 709A, înspre municipiul Beiuș, când, […]
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat că renunță la spațiul din Piața Victoriei atribuit recent de Primăria Timișoara, în urma scandalului politic și mediatic generat de această decizie. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest