Skip to main content

Trafic îngreunat în vestul țării! Ultimul convoi agabaritic de peste 700 de tone a pornit spre Termocentrala Mintia

XPilates & Spa

Cel de-al șaselea și ultimul transport agabaritic care transportă componente pentru Termocentrala Mintia, traversează vestul țării.

Convoiul a intrat în țară, pe la Nădlac, în această dimineață. Are o masă totală de 753 tone, adică echivalentul a peste 500 de mașini obișnuite, 118 metri lungime (aproximativ cât un teren de fotbal), 6 metri lățime și 5,4 metri înălțime.

Astăzi, agabariticul va ajunge la Giarmata și va coborî prin nodul rutier spre DJ 691. Mâine va staționa, luni și marți, convoiul va traversa podurile de la Conop, iar miercuri, va trece de podul de la Zam, pe Valea Mureșului, DN 7 și apoi va urca pe autostrada A1, pe la nodul rutier Ilia, și va poposi la coborârea pe DN 68A, în zona Grind. Joi, 22 mai, generatorul transportat va ajunge la Termocentrala Mintia

„Pentru a asigura trecerea în siguranță a celor 6 transporturi excepționale pe trei poduri, două din județul Arad și unul din județul Hunedoara, a fost montat și demontat de 18 ori sistemul de tip ”fly-over”, o soluție tehnică complexă ce permite susținerea greutăților extreme”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție și să verifice din timp rutele alternative.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest