Trafic cu 70% mai mare pe Aeroportul din Timișoara! Care sunt principalele destinații de zbor?


Creștere seminificativă a numărului de pasageri, dar și a zborurilor pe Aeroportul Internațional Timișoara, în primele patru luni ale anului.
Comparativ cu primele patru luni ale anului precedent, rata de creştere s-a menţinut de aproximativ 70% la numărul de pasageri, 290.466 pasageri în ianuarie-aprilie 2016, faţă de 486.564 pasageri în aceeaşi perioadă, în 2017. În ceea ce privește numărul de zboruri, s-a înregistrat o creștere de 40%, de la 3887 de zboruri în primele 4 luni ale lui 2016, la 5523 zboruri, în 2017.
Traficul de pasageri înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2017 a depăşit deja numărul de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi în primele şase luni din 2016.
„Indicatorii statistici din 2017 continuă trendul ascendent din ultimii ani şi creează premizele ca, imediat după jumătatea anului, să atingem un milion de pasageri. Această creştere accelerată obligă administraţia aeroportului să demareze noi investiţii în infrastructură pentru a crea condiţii suplimentare, astfel încât să se asigure un transfer optim al pasagerilor din zona publică până la îmbarcarea în aeronavă” a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Dan Idolu.
În perioada ianuarie – aprilie 2017, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Bucureşti (23% din numărul total de pasageri), Londra (15,5% din numărul total) şi Munchen (13,3%).
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns