Skip to main content

Topul celor mai bune licee din Timiș, în funcție de ultima medie de admitere!

XPilates & Spa

Elevii care au trecut prin emoțiile admiterii la liceu și-au aflat în sfârșit rezultatele! Concurența a fost una acerbă, mai ales la liceele de top.

În funcție de specializare, unele licee s-au detașat clar în top, în timp ce altele surprind prin evoluția lor. Fie că vorbim de Matematică-Informatică, Științe ale Naturii sau specializări umaniste precum Științe Sociale și Filologie, liceele de elită din Timișoara conduc clasamentele, dar există și câteva apariții notabile din Lugoj, Giroc sau Ciacova.

Iată topul 10 licee din județul Timiș, pe fiecare dintre cele patru specializări, în funcție de ultima medie de admitere:

Matematică-Informatică (profil real)

  1. Colegiul Național „C. D. Loga”, Timișoara – 9,62
  2. Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – 9,57
  3. Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara – 9,32
  4. Colegiul Național Bănățean, Timișoara – 9,22
  5. Colegiul Național „Ana Aslan”, Timișoara – 9,10
  6. Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara (secția germană) – 9,06
  7. Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Timișoara – 9,05
  8. Liceul Teologic Baptist, Timișoara – 8,77
  9. Liceul Teoretic „William Shakespeare”, Timișoara (bilingv engleză) – 8,70
  10. Liceul Teologic Penticostal „Logos”, Timișoara – 8,50

🔹 Științe ale Naturii (profil real)

  1. Colegiul Național „C. D. Loga”, Timișoara – 9,52
  2. Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – 9,50
  3. Colegiul Național Bănățean, Timișoara – 9,22
  4. Colegiul Național „Ana Aslan”, Timișoara – 8,87
  5. Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara – 8,70
  6. Liceul Teologic Ortodox „Antim Ivireanul”, Timișoara – 8,60
  7. Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Timișoara – 7,65
  8. Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, Lugoj – 7,45
  9. Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, Lugoj – 7,32
  10. Colegiul Național Bănățean (secția germană), Timișoara – 6,75

🔹 Științe Sociale (profil umanist)

  1. Colegiul Național „C. D. Loga”, Timișoara – 9,25
  2. Colegiul Național Bănățean, Timișoara – 8,85
  3. Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Timișoara (bilingv italiană) – 8,77
  4. Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Timișoara (bilingv franceză) – 8,57
  5. Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Timișoara – 8,42
  6. Liceul Teoretic „David Voniga”, Giroc – 8,35
  7. Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara – 8,11
  8. Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Timișoara – 6,20
  9. Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni”, Ciacova – 4,45
  10. Liceul Teoretic Gătaia – 2,35

🔹 Filologie (profil umanist)

  1. Colegiul Național „C. D. Loga”, Timișoara – 9,00
    Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – 9,00
  2. Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Timișoara (bilingv spaniolă) – 8,82
  3. Colegiul Național Bănățean, Timișoara – 8,77
  4. Liceul Teoretic „William Shakespeare”, Timișoara – 8,50
  5. Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Timișoara – 8,45
  6. Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, Lugoj (bilingv engleză) – 7,12
  7. Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, Lugoj (bilingv engleză) – 7,07
  8. Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara – 7,03
  9. Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, Lugoj (bilingv franceză) – 6,42
  10. Liceul Tehnologic „Sfântu Nicolae”, Deta – 5,80

Important de menționat este faptul că nu toate liceele din județ oferă aceste patru specializări. De exemplu, Colegiul Economic din Timișoara nu are în oferta sa educațională niciuna dintre specializările analizate, iar Liceul Teoretic „Grigore Moisil” are exclusiv clase de Matematică-Informatică.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest