Skip to main content

Timișorenii au ieșit din nou în stradă, împotriva Legii amnistiei și grațierii

TM 2024

Aproximativ o mie de persoane au ales să protesteze în această seară la Timișoara, față de amnistia și grațierea propuse de PSD.

Este pentru a doua seară consecutiv, când tineri și nu numai, au ales să își strige în Piața Operei din Timișoara, revolta față de încercarea Guvernului de a emite Ordonanțele privind amnistia și modificarea Codului Penal.

Protest 03
Oamenii consideră că astfel de măsuri sunt menite să îi scoată basma curată pe politicienii care au probleme cu legea.

Pe tot parcursul protestului, timișorenii au scandat lozinci de genul: “Dragi penali, nu uitați, cu grațierea nu scăpați”, “”DNA să vină să vă ia” sau “”Dragnea, nu uita, va veni și vremea ta”.

La fel ca și aseară, când timișorenii au ieșit pentru prima data în stradă să protesteze față de propunerile de amnistie și grațiere, și de această data, acțiunea s-a încheiat cu un marș, între Operă și Catedrală.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Este o amplă anchetă în desfășurare, iar principalul vizat este un polițist local, care a bătut un tânăr lipsit de apărarea, care era cu mâinile legate la spate.
S-a dat alarma, în miez de noapte, când un inncendiu de amploare a cuprins la o fabrică de sicrie din localitatea bihoreană Valea Mare de Criș.
A fost scandal azi-noapte, când trei tineri su început să se certe, iar lucrurile au degenerat într-o bătaie generală în care protagoniștii și-au împărțit pumni și picioare.
Un migrant și trei călăuze, printre care și bărbatul care a înjunghiat doi polițiști, au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de ultraj, trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Peste două săptămâni, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara își deschide porțile pentru cei 8.000 de tineri care studiază aici.
La o săptămână de când Varianta de ocolire a Timișoarei prin zona de sud a fost deschisă circulației, autoritățile anunță că traseul integral al șoselei se regăsește pe mai multe aplicații de navigație rutieră.
Preparate culinare delicioase și cultură, artizani și producători locali din diferite regiuni ale țării și oameni preocupați de alimentație și sănătate, de educație și sustenabilitate își dau întâlnire, timp de trei zile, într-o nouă ediție a Festivalului LA PAS.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Sunt flăcări uriașe, la această oră, în punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, unde un tir încărcat cu aparate electrocasnice a luat foc.
La Muzeul Apei din Timișoara, copiii și tinerii pot participa în lunile următoare la o serie de activități gratuite pentru grupuri școlare, dezvoltate și facilitate de Aquatim SA, ca parte a programului său educațional.
Un bărbat a fost găsit inconștient între conductele de termoficare! Echipajele de intervenție s-au mobilizat rapid la fața locului, însă din păcate medicii nu au putut face altceva, decât să constate decesul.