Timișoreanul Marcel Miclău, reconfirmat secretar general al ANOFM! Principalele priorități: atragerea de fonduri europene, digitalizare și sprijin pentru tineri

Marcel Miclău a fost reconfirmat în funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)!
Timișoreanul ocupa deja această funcția, iar acum mandatul său a fost practic prelungit. Numirea a fost făcută pentru o perioadă de 6 luni și a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, adică începând de ieri, 10 iulie.

Miclău a anunțat că, împreună cu echipa de management a ANOFM și în colaborare cu Ministerul Muncii, se va concentra pe o serie de obiective esențiale pentru modernizarea și eficientizarea activității instituției. Iar principalul obiectiv este în continuare de a atrage cât mai multe fonduri europene.
”Împreună cu echipa de management a ANOFM și în colaborare cu conducerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ne concentrăm prioritar pe o serie de obiective esențiale pentru activitatea instituției noastre. Un prim obiectiv vizează accelerarea absorbției fondurilor europene. Ne bucurăm să subliniem că, până în prezent, am reușit să atragem fonduri suplimentare față de alocarea inițială, prin supracontractarea proiectelor aflate în derulare, ceea ce ne oferă posibilitatea de a susține mai eficient dezvoltarea pieței muncii din România. Un alt obiectiv important este continuarea procesului de digitalizare a serviciilor oferite șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Într-un context de transformări rapide ale pieței muncii, digitalizarea aduce beneficii concrete: economie de timp și resurse, dar și sprijin real în facilitarea inserției pe piața muncii. Prin această direcție strategică, nu doar modernizăm ANOFM, ci aducem instituția mai aproape de cetățeni”, a declarat secretarul general al ANOFM, Marcel Miclău.
Printre proiectele prioritare ale mandatului său se numără și finalizarea digitalizării serviciilor oferite șomerilor, persoanelor în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor, precum și reforma serviciului public de ocupare, cu accent pe transparență, comunicare și sprijinirea tranziției tinerilor de la școală la piața muncii.
”Digitalizarea rămâne o prioritate pentru echipa noastră, un exemplu relevant fiind crearea și operaționalizarea platformei informatice PULS, care permite angajatorilor acces online la serviciile ANOFM. Astfel, timpul de acces la servicii a fost redus semnificativ, întregul proces fiind digitalizat: angajatorii pot declara online locurile de muncă vacante, pot solicita subvențiile oferite de ANOFM și pot transmite lunar documentele justificative necesare. Un element inovator al acestei platforme este modulul de mediere automată a muncii, ce contribuie la o mai bună corelare între cererea și oferta de forță de muncă. În același timp, implementarea proiectelor dedicate tineretului rămâne un pilon central al activității noastre. Vom continua deschiderea de centre pentru tineri în întreaga țară, iar județul Timiș va beneficia de două astfel de centre. Acestea vor fi spații moderne, în care tinerii vor avea acces la formare profesională, workshopuri, seminarii și evenimente de dezvoltare personală și antreprenorială. Prin aceste inițiative, susținem tinerii în drumul lor către independență profesională, reafirmând angajamentul ANOFM de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru tineretul român”, a mai spus Miclău.
Marcel Miclău ocupă această funcție din ianuarie 2022. De altfel, Miclău a ocupat numeroase funcții guvernamentale după 1990. Între 1990 și 1994, a fost consilier în Ministerul Învățământului, iar între 1994 și 1996 a deținut funcția de director general al Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. Ulterior, în perioada 2001-2002, a fost consilier personal al fostului ministru al Dezvoltării, Hildegard Puwak, iar mai apoi director general al Corpului de Control al ministrului de Interne.
Marcel Miclău a avut și un mandat de consilier județean, între 2000 și 2004 și, de asemenea, a fost director al Agenției Județene penru Ocuparea Forței de Muncă Timiș.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Motociclist rănit, după ce a fost izbit de o mașină! Cum s-a produs accidentul?
Un tânăr motociclist a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Politehnica Timișoara Femina a început pregătirile pentru noul sezon! În perioada următoare, clubul va anunța programul meciurilor de verificare
Politehnica Timișoara Femina a dat startul pregătirilor pentru noul sezon al Superligii feminine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ritm susținut pe șantierul DN 59B! Lucrările continuă între Cruceni, Livezile și Deta
Lucrările de consolidare a drumului național DN 59B, în județul Timiș, continuă într-un ritm susținut, cu progrese vizibile pe două tronsoane aflate în execuție. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Pompierii timișeni, în doliu! Plutonierul adjutant Otescu Ioan-Toma s-a stins din viață
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș anunță cu profundă durere trecerea în neființă a plutonierul adjutant Otescu Ioan-Toma. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Din Timișoara până în Serbia, pe apă! STPT organizează o croazieră pe Bega
STPT organizează o croazieră pe canalul Bega, până în Serbia. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bărbat, atacat cu toporul de un vecin! Polițiștii au intervenit de urgență
Un bărbat a cerut ajutor polițiștilor, după ce a fost atacat cu un topor, de către un vecin. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Începe demolarea Pasarelei Îndrăgostiților! La trei ani de la demararea proiectului, lucrurile intră, în sfârșit, în linie dreaptă
Refacerea Pasarelei Îndrăgostiților, din zona Parcului Copiilor, are undă verde! În această dimineață a fost semnată autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara pregătește un curs de perfecționare în management sanitar
Catedra Universitară de Sănătate Publică și Management Sanitar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va organiza un curs de perfecționare de scurtă durată în management sanitar. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Actorul Ion Rizea este oficial noul manager al Teatrului Național din Timișoara!
Ministerul Culturii a anunțat câștigătorul concursului pentru postul de manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, actorul Ion Rizea va prelua conducerea Teatrul Național pentru următorii cinci ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

De acum poți să zbori direct din Timișoara spre Rotterdam și Copenhaga! Cursele sunt operate de compania românească AnimaWings
Pasagerii din vestul țării au, începând de acum două noi destinații disponibile direct de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Luna viitoare începe modernizarea liniilor de tramvai din zona Traian! Cum se modifică circulația garniturilor?
La începutul lunii viitoare, lucrările de regenerare a zonei Traian intră într-o nouă etapă. Primăria Timișoara anunță demararea lucrărilor privind modernizarea liniilor de tramvai și a rețelei de catenară. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe linii de transport public vor circula pe trasee deviate, ca urmare a restricțiilor impuse pentru desfășurarea evenimentului sportiv Timișoara Triathlon
În weekend, va avea loc evenimentul sportiv Timișoara Triathlon. În acest context, vor fi impuse restricții de circulație, pe mai multe artere ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben de caniculă în Timiș! Temperaturile urcă la 36 de grade, iar nopțile vor fi tropicale
Județul Timiș intră sub incidența unui cod galben de caniculă, după ce meteorologii au anunțat temperaturi de până la 36 de grade Celsius și un disconfort termic accentuat în următoarele zile. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incendiul care a cuprins o clădire și două mașini din Timișoara, provocat intenționat! Suspectul a fost reținut de polițiști
Incendiul care a cuprins o clădire și parțial două mașini de pe strada Martir Nicoară Elena, nu a izbucnit întâmplător. Este concluzia la care au ajuns forțele de ordine, în urma verificărilor efectuate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

11 olimpici din Timiș au fost admiși direct la liceul dorit! Repartizarea computerizată pentru ceilalți elevi are loc mâine
11 absolvenți de clasa a VIII-a din județul Timiș au fost admiși la liceu peste numărul de locuri prevăzut în planul de școlarizare, după ce au obținut premii la olimpiade și competiții școlare naționale sau internaționale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Atacuri masive, la adresa Sursa de Vest! După dezvăluirile despre afacerile lui Simonis, site-ul și jurnaliștii au devenit ținte ale unei campanii fără precedent
În Timișoara, libertatea presei nu este atacată doar prin amenințări, procese, presiuni publice sau declarații politice. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A1, pentru efectuarea unor lucrări
Reprezentanții DRDP Timișoara anunță lucrări pe autostrada A1. Din acest motiv, pe anumite segmente de drum, traficul este îngreunat, până la sfârșitul acestei luni. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Societățile comerciale din Timișoara, verificate de polițiștii locali! Amenzi de peste 400 de mii de lei și 130 de firme cu activitate suspendată
Polițiștii locali au efectuat verificări privind activitatea societăților comerciale și au constatat astfel că există multe întreprinderi care nu respectă prevederile legale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns